Nr. 3 (12) anul IV / iulie-septembrie 2006 - ROMDIDAC

avea o voce foarte plăcută, deoarece într-adevăr i se păru foarte frumoasă,aşa de curată şi infinit de copilăroasă.Ceea ce produce o ruptură între cele două lumi, lumea 1 şi lumea 2 estemoartea violentă a tatălui ei: Nina simţi o tăcere care te înspăimânta. Atunciîşi uni mâinile şi le strecură între picioare. Se îndoi şi mai mult apropiindu-şigenunchii de cap. Se gândi că de-acum totul era terminat. Tatăl ei ar fi venitsă o ia şi s-ar fi dus la cină. Se gândea că despre povestea asta n-ar mai fivorbit niciodată, şi că ar fi uitat-o repede: gândea aşa pentru că era o fetiţăşi încă nu putea pricepe. Deodată, copila redevine cea care căuta instinctivîn ochii tatălui ceva care să o ajute să înţeleagă, fetiţa care-şi puse buzelepe fruntea tatălui. Tot ce a simţit între aceste două momente pare să fi fostun vis, o halucinaţie şi-atât. Dorinţa de a se reîntoarce la tatăl ei coincide cuteama de la început. La un moment dat pivniţa este deschisă de unul dintrecei care se aflau în casă, iar fetiţa-şi întoarse capul şi-l privi. Avea ochii negri,cu o tăietură ciudată. Îl privea fără nici o expresie. Avea buzele întredeschiseşi respira liniştită. Era o sălbăticiune în vizuina sa. Tito simţea că îl cuprindesenzaţia încercată de mii de ori, când găsea acea poziţie precisă, în călduracearşafului sau sub soarele de după-amiază, copil. Genunchii îndoiţi, mâinileîntre genunchi, picioarele suprapuse. Creştetul uşor aplecat în faţă pentru aînchide cercul. Doamne, cât era de frumos, se gândi. Pielea fetiţei era albă,iar conturul buzelor ei perfect. Picioarele ieşeau dintr-o rochiţă roşie, şi păreauun desen. Era totul aşa de ordonat. Era totul aşa de împlinit. Fascinaţiapentru trupul încolăcit al fetiţei este salvatoare. Tot ceea ce a învăţat Nina întot timpul în care a fost captivă, o salvează şi îi dă un sens vieţii ei, sens pecare îl regăseşte cândva, târziu, când devenise o copilă bătrână.Partea a doua a romanului se deschide cu imaginea unei femei cu paselegant căreia îi plăcea să simtă oraşul curgându-i în spate. Se resimte aicistarea de comfort pe care cândva o simţea o copilă ascunsă în pivniţa din careasculta un spectacol violent. Mai mult decât atât, această doamnă în ciudavârstei, mergea, înaltă şi sigură, înnobilând părul alb cu tinereţea ţinutei. Alb,şi-l purta strâns la ceafă, ţinut de un pieptăne întunecat, de fată. Siguranţa şieleganţa femeii mature par a fi lecţii învăţate în urmă cu mult timp, poate pecând era doar o copilă. Avea un râs plăcut, fără nici o oboseală în el. Acestaeste portretul Ninei. Acum chiar nu mai este un copil şi nici nu se mai aflăcaptivă într-o pivniţă, este o femeie de aproape şaizeci de ani.Această parte a romanului conţine noua ipostază feminină Ninei care seaflă în căutarea celui care a salvat-o cândva. Este prezentată aici întâlnireadintre Nina şi cel care a găsit-o, deja bătrâni. După un moment de ezitare ceidoi se recunosc, iar această recunoaştere va conduce tocmai la împlinireaunui ideal pe care într-o zi un copil prizonier l-a creat: ... bărbatul rămases-o privească. Şi numai în clipa aceea, în fine, revăzu cu adevărat pe chipulei, chipul acelei fetiţe, întinsă acolo dedesubt, impecabilă şi dreaptă, perfectă.Văzu ochii aceia în aceştia, şi o forţă extraordinară în calmul acesteifrumuseţi obosite. Fetiţa: se întorsese şi îl privise. Fetiţa: acum era aici. Defapt, acest context este unul neobişnuit, ea era o fantasmă, iar el un bărbata cărui viaţă se sfârşise cu mult timp înainte. Cei doi încep să-şi creeze unprezent pe baza trecutului. Acest lucru este posibil datorită mărturisirilor pecare încep să le facă fără teamă despre o teroare care a urmărit-o pe Ninatoată viaţa. Singurul lucru care a determinat-o pe Nina să supravieţuiască afost un sentiment pe care l-a simţit timp de aproape cincizeci de ani, acelaEx Ponto nr.3, 2006155