Nr. 3 (12) anul IV / iulie-septembrie 2006 - ROMDIDAC

cu istoria politică” (p.121). În realitate, graiul basarabean nu s-a despărţitniciodată de limba vorbită în dreapta Prutului. „Tot ce e caracteristic pentrudacoromână şi separă acest dialect de celelalte dialecte româneşti e caracteristicşi pentru graiul românesc din Basarabia şi din Transnistria” (p. 120).El ţine din punct de vedere tipologic „de tipul lingvistic romanic în realizarearomânească a acestuia” (p121), iar din punct de vedere areal, „e cuprins înaria dacoromână, prezentând aceleaşi trăsături caracteristice, inclusiv influenţamaghiară şi constituirea limbii comune (...), şi, în pofida influenţelor străine,n-a fost atras în altă arie sau subarie lingvistică” (p. 120-121). După acestepuneri la punct introductive, urmează argumentele teoretice, de geografie,lingvistică, istorice, literare, culturale şi de natură practică, foarte bogate şifoarte solide, care demonstrează în mod peremptoriu românitatea limbii depe malul stâng al Prutului şi care desfid orice amatorism şi politicianism înmaterie. Împotriva aiurelilor şi stupidităţilor lingvistice, ajunse prea departe,ale sovieto-moldovenilor, venite din adâncul unei ideologii vulgare, mareleînvăţat este necruţător: „a promova sub orice formă o limbă moldoveneascădeosebită de limba română este, ori o greşeală naivă, ori o fraudă ştiinţifică;din punct de vedere istoric şi practic, e o absurditate şi o utopie; şi, din punctde vedere politic, e o anulare a identităţii etnice şi culturale a unui popor şi,deci, un act de genocid etnico-cultural” (p. 128). De aceea, românul patriot(în sensul cel mai nobil al acestui cuvânt) Eugeniu Coşeriu, crede că are,nu dreptul, ci datoria să ceară Parlamentului din Republica Moldova să deanumele care trebuie limbii acestui stat, în conformitate cu adevărul ştiinţific,„ca nu cumva să se facă o greşeală care ar putea avea urmări extrem degrave. Cine cu bună ştiinţă, nu protestează şi permite să se facă o astfel degreşeală, se face şi el vinovat, ba chiar mai vinovat decât cine comite greşealadin neştiinţă”. Este de datoria sa, crede Eugeniu Coşeriu, să fereascăacest Parlament, care respectă identitatea etnică şi culturală a populaţiilorminoritare, „să se acopere de ridicol şi de ocară în faţa istoriei” (s.n.,p.129) prin lipsa de respect manifestată faţă de identitatea etnică şi culturalăa propriului popor băştinaş.Următorul studiu al secţiunii a treia, Unitatea limbii române. Planuri şi criterii(p.130-136) reia unele idei din studiile la care ne-am referit deja supra saucompletează caracterizarea limbii române ca limbă romanică, din perspectivavarietăţilor sale: varietatea în spaţiu: diatopică, varietatea socioculturală:diastratică, varietatea stilistică: diafazică, toate coexistând alături de limbacomună dezvoltată de dialectul dacoromân, care există pentru „toţi românii depeste tot” (p. 134) şi care este foarte aproape de limba română exemplară(limba standard) (s.n.).Ideea unităţii exemplare a limbii române este reluată din perspectiveteoretice şi filosofice mereu surprinzătoare în Unitate lingvistică – unitatenaţională (p. 137-144). Există trei tipuri de unităţi, spune Eugeniu Coşeriu: ounitate de limbă, o unitate naţională, care implică o unitate de tradiţii culturale,de obiceiuri, de datini, de istorie comună şi o unitate politică (s.n.),de stat. Unitatea lingvistică este baza unităţii naţionale, iar unitatea naţionalădevine baza şi expresia unităţii politice. Sunt reluate astfel, în logica strânsăa discursului coşerian, ideile de la începutul Politicii lui Aristotel în care omuleste definit prin limbaj, prin logos, ceea ce îi permite să-şi manifeste con-ştiinţamorală, să deosebească binele de rău, adică să se manifeste ca zoonpolitikón. Politikón, tradus de Sf. Toma, înseamnă politicum et sociale. Prinlimbă, printr-o anumită limbă, aşadar, oamenii ajung să convieţuiască, adicăEx Ponto nr.3, 2006197