Nr. 3 (12) anul IV / iulie-septembrie 2006 - ROMDIDAC

curcubeului", „poem pentru ieri", „singurătatea băutorului de rom", „pestişorulde aur (1)", „la masa lungă necăjiţii lumii", „revoluţia la masa poeţilor", "sărbătoareanebunilor" şi "cu uiuga sub mesteacăn". Permisivitatea unei lecturăriîndrăgostite de text (R. Barthes) reclamă, în măsura în care izbândeşteexperimentul poetic propus de autor, şi recunoaşterea (a posteriori) fabricăriiîndelungi a stilului autopersiflat «iosife! iosife!» în toate celelalte texte, etape-cheieale Nopţii băutorilor de rom. Nivelarea aretorică şi anticalofilismulating la Iosif Caraiman limite extreme, rar decelabile chiar la suprarealişti:«[....] „las’ că nu-i muri tu de-o trăieşti şi pe asta ;/ amara şugubeaţa viaţădintre sfânt şi chefliu"» (dragă dihanie). Spargerea convenţiilor pare multorainestetică, gratuit şi iresponsabil împărtăşită. Totuşi, lianţii onticii personaledintre poemele-vase comunicante, răzbat din raportul lor consangvin cu viaţaprotagonistului boemei ca nişte tentacule ale oralităţii, afectivului, ca amprenteleidentitare ale martorilor invizibilei confesiuni: numele prietenilor (EmilianRoşca, Gh. Pruncuţ, Adrian Derlea, Arthur Porumboiu) ori apropourile desprealţi scriitori ori cunoscuţi de-ai săi (Emin, Constantin, Octi, Ionchi, Nicolaede Socrace, Eugen, Mariana, Traian, Gogu etc.). Idilele tinereţii, munca înportul Constanţa, stabilirea în Banat, autobiograficul abia ghicit, dau târcoalemefistofelic poetului, să-l închidă în anturajul proiecţiilor vârstei trecute; darspectrul amintirilor e imediat afurisit, uitat, clipa prezentă devenind apogeu alsarcasticului: «munce munce semenic/ o lună sânziană va înnebuni prin inimi/greieri// mai urcă spre izvoare păstrăvii mei/ sărutaţi? mai joacă pe ape?//la moara chincii umbra poetului constantin/ şi iarba răsărind prin cenuşă.//s-aprindem focul... cel ce va trece prin el/ umbra ne-o lase. o! ra! vi! ţa! ... o!ra! vi! ţa!.../ va striga deasupra-i pasărea e m i n. » (poem găsit lângă un râu).Chiotul bahico-nupţial al poeziei («o! Ra!», «vi! ţa!») este hieratic, solar (cătreRa) dar şi saturnalic («ţa!»), pentru că săritul flăcăilor peste foc, ce poate fichiar modelul căluşului din regiuni distanţate ale României, are conotaţiileneuitării confratelui artist, a umbrei sale din opere.Grafiate cu bond, primele cuvinte şi ultimele din majoritatea poemelorconstituie, simbolic, reîntregirea concluziei-enunţ prim pentru fiecare poemcozerie,care se poate întoarce, relecturat (rearomat) de la început. Momentelescoaterii dopului şi punerea la sfârşit a celui mai calitativ vin în paharecoincid cu raportarea autorului la aşteptările mesenilor-cititori, respectiv cuşansa aprecierii juste a efortului creator, a aromelor tari. Degustarea de cătrespecialişti presupune aflarea procedeelor în urma cărora s-a obţinut licoareamagică, textura bahică. Din păcate unele narcoze dau dureri unor cerberiactuali – pudibonzilor dintre istoricii, criticii literari – pe care-i sperie şi efectulsoporific, încifrarea metodei onirice la Gellu Naum. Marin Codreanu – Unde au dispărut minotaurii?Evocări, însemnări, consemnări (Editura MuzeulLiteraturii Române, Bucureşti, 2005)Poetul şaptezecist M. Codreanu realizează, «consemnează» evocăriîn memoria unor scriitori foarte valoroşi, pe nedrept neglijaţi de criticiîn ultimii zece-cincisprezece ani: Gheorghe Pituţ, Marius Robescu, DanLaurenţiu, Mircea Ciobanu, Virgil Mazilescu, sau Ion Băieşu. Era mai multEx Ponto nr.3, 2006147