timp fără patrie - Limba Romana

Pro didactica 103
ce se aseamănă / se deosebesc ele?”, „Care este motivul schimbării
acestor tonalităţi de la o pânză la alta?”, „Ce procedeu a utilizat pictorul
pentru a scoate în evidenţă, din punct de vedere al cromaticii, al stărilor
de spirit create, asemănarea dintre pânza întâi şi cea de­a doua ori deosebirea
dintre pânza întâi şi pânza a treia?”, „Intitulaţi aceste pânze”.
Desigur, întrebările pot continua. Important este ca toate să­i ajute pe
elevi să pătrundă în atmosfera poeziei, să înţeleagă specificul compoziţiei,
asemănarea şi contrastul planurilor celor trei tablouri, efectul
armoniilor cromatice în special în primele două tablouri, rolul detaliilor
în transmiterea unei stări de spirit ori a mesajului în genere.
Problematizarea
Prin specificul ei, problematizarea „se întemeiază pe crearea unor
situaţii conflictuale (un dezacord între vechile cunoştinţe ale elevilor şi
cerinţele impuse de rezolvarea problemei, între modul de rezolvare,
posibil din punct de vedere teoretic, şi imposibilitatea lui de rezolvare
practică, necesitatea de a aplica în condiţii noi cunoştinţele asimilate
anterior, de a alege din cunoştinţele pe care elevul le posedă doar pe
acelea care îi vor servi la rezolvarea problemei, de a depune un efort
de gândire pentru organizarea cunoştinţelor într­o formulă sintetizatoare),
care conduc gândirea elevilor din descoperire în descoperire până
la epuizarea conţinutului unei teme” (Alexandru Bojin, Editura Didactică
şi Pedagogică, p. 95).
Metoda poate fi aplicată în procesul studierii operei literare de
orice natură: lirică, epica, dramatică. În cazul predării / interpretării creaţiilor
lirice se utilizează mai mult întrebarea­problemă. Totuşi acest
fapt nu înseamnă că situaţia­problemă ar trebui ignorată. Cercetările
în domeniu atrag atenţia asupra unei reguli care trebuie respectată în
utilizarea metodei: „Să se chibzuiască momentul şi locul potrivit pentru
plasarea problemei în structura metodică a lecţiei, ţinând seama
de: natura temei, nivelul dezvoltării intelectuale a elevilor, gradul lor
de comprehensiune, motivele învăţării, capacitatea de documentare şi
rezolvare de probleme, lacunele lor în cunoştinţe, o justă proporţionare
a elementelor cunoscute şi necunoscute” (Marian Drăguleţ, Problematizarea
şi valoarea ei formativă // Revista de pedagogie, nr. 4, 1970,
p. 29).
Cât priveşte întrebarea­problemă, ea poate fi cu şi fără variante
de rezolvare. În situaţia în care elevii întâmpină anumite dificultăţi în
soluţionarea sarcinii, este recomandabil să se recurgă la întrebareaproblemă
cu variante de răspuns. Structura ei ar fi următoarea: