timp fără patrie - Limba Romana

26
cu un soare mort mallarmean,
cu miraje, cu nuanţe de fantastic,
cu iluzorii corăbii şi cu tăceri
albe. Neextrăgând­o din atmosfera
sentimentalismului ieşean
de după război, al cărui pivot a
fost romanticul, dar lucidul Ibrăileanu,
în O istorie a literaturii
române Ion Rotaru îi depistează
influenţele (Ştefan Petică, Dimitrie
Anghel, Emil Gârleanu, I. Al.
Brătescu­Voineşti, Sofia Nădejde,
G. Topârceanu, M. Sadoveanu,
Ion Pillat, G. Coşbuc).
Reticent în alte privinţe,
G. Călinescu îi acordă Otiliei
Cazimir o atenţie, presupunem,
motivată, căci îi reproduce, copios,
versurile, în trei pagini în
Istoria sa. În dreptul poetei, criticul
reţine obiceiul fabulistic de
a pune buruienile şi gângăniile
să vorbească, vagul simbolism,
maniera animistică şi dramatică,
părăsirea veleităţii parnasiene în
favoarea unui lirism nesilit, afinităţile
vădite cu D. Botez, Ion
Pillat, Petică, Anghel. Poeta are
sentimentul delicat al Edenului
minuscul, arghezian. „Nota particulară
a poetei, ne iniţiază G. Călinescu,
este o mare prospeţime
de senzaţii...”. Într­adevăr, Otilia
Cazimir a adus în poezia română
sensibilitatea specifică feminină,
fineţea şi delicateţea de senzaţie,
de sentiment şi de expresie.
În preferinţa sa pentru peisagii
Limba Română
imaculate de iarnă, se simt, într­o
formă spiritualizată, pasiunea şi
gustul pentru ceea ce e alb şi
imaculat. Realitatea pe care o
evocă este de o puritate ideală.
Expresia poetizată a rolului femeii
în familie şi societate câştigă
în frumuseţe tocmai prin acest
aspect. „Situaţia subordonată a
femeii din toate timpurile, necesitatea
de a îngriji şi de a înţelege
fiinţele mici, când acestea nu ştiu
încă să vorbească, se pronunţă
G. Ibrăileanu, precum şi propria
ei slăbiciune de fiinţă dezarmată
care are veşnic nevoie de protecţie
au determinat şi au dezvoltat
în femeie aptitudinea nu numai
de a înţelege intuitiv mai bine decât
bărbatul orice suferinţă, dar şi
de a compătimi anticipat cu orice
fiinţă dezarmată. Această tendinţă,
mai cu seamă într­un suflet feminin
de elită, se rezolvă într­o simpatie
autentică, naturală, care se
răsfrânge asupra întregii naturi vii
cu o amploare şi cu o intensitate
absolut necunoscute bărbaţilor 5 .
Cât despre literatura ei pentru
copii, autoarea nu şi­a teoretizat
convingerile, dar ele s­ar
putea lesne desprinde din creaţia
sa. Bunăoară, poeta scrie ţinând
seama, de obicei, de nivelul puterii
de înţelegere a celor mici,
altfel zis – scrie pentru aceştia,
străduindu­se însă a nu face rabat
reconstituirii lumii infantile, pe