timp fără patrie - Limba Romana

10
ce a dus la dispariţia a sute de râuri
şi râuleţe), de industrializare şi
chimizare a agriculturii (efectele
acestor otrăviri a solurilor se resimt
până astăzi) – trăsături străine
de natură să genereze, pentru
spiritul creator autohton, acel horror
vacui – la care se referea în
publicistica sa Mihai Eminescu –
propriu firii nomade.
Dificultăţile de astăzi în ralierea
la matricea stilistică a culturii
naţionale sunt cauzate de
absenţa pe parcursul ultimelor
decenii a unei clare delimitări
faţă de pseudovalorile create în
„cultura poporului sovietic moldovenesc”.
E adevărat, s­a aşternut
o relativă tăcere asupra acestora,
dar perioadele de „coborâşuri”
ne­au demonstrat cu prisosinţă
că această tăcere nu a fost
şi nu este de aur. În perioada de
ocupaţie nu doar istoria a exercitat
teroare asupra culturii, ci şi
„cultura” pusă în slujba regimului
de teroare a măcinat şi a neantizat
societatea, conştiinţa civică
şi naţională a acesteia fiind un
„argument de forţă” în justificarea
genocidului şi etnocidului fizic şi
spiritual, astfel încât examinarea
acestui fenomen doar prin raportare
la criteriul estetic nu este
nici pe departe suficient pentru o
purificare morală de infernul proletcultist­stalinist,
prezent încă
în instituţiile politice, profesionale
şi de cultură din Basarabia, şi
pentru revenirea la normalitate
Limba Română
a unei societăţi aruncate conştient
în hăul unei mlaştini dense,
unde criteriile valorice au murit,
iar somnul raţiunii naşte continuu
monştri.
Tendinţele de a prezenta
ca definitorii, pentru perioada de
ocupaţie, puţinele şi firavele elemente
de rezistenţă în cultură nu
pot decât să creeze o falsă impresie
despre evoluţiile „culturale” din
Basarabia, având consecinţe grave
pentru procesul de redobândire
a stilului. Relativa resurecţie
în cultură, produsă la începutul
anilor şaizeci (amplificată în anii
’70 şi devenită, cu adevărat definitorie,
la mijlocul anilor ’80) ai secolului
trecut, poate fi luată drept
punct de reper pentru a vorbi şi
de existenţa în spaţiul cultural basarabean
a unei alte tendinţe în
cultură – cea de rezistenţă faţă de
regimul de ocupaţie şi de păstrare
a elementelor matricei stilistice a
culturii române. De cele mai multe
ori însă, cele două tendinţe – una
de aservire spirituală faţă de regimul
comunist şi o alta de rezistenţă
faţă de acelaşi regim – se
regăsesc şi se confruntă în opera
unuia şi aceluiaşi creator. Ne referim,
bineînţeles, la autorii unor
opere faţă de care pot fi aplicate
criterii estetice şi de valoare şi
nu la mult mai numeroşii autori ai
unor opuri marcate de stigmatul
analfabetismului estetic. Şi creatorii
autentici au plătit tribut sentimentului
de fidelitate pentru re-