Create successful ePaper yourself
Turn your PDF publications into a flip-book with our unique Google optimized e-Paper software.
228<br />
onomiei neolatine a limbii române,<br />
în aria romanităţii balcanice”<br />
(p. 77).<br />
În capitolul II, Flexiunea nominală,<br />
D. Butiurcă propune o<br />
analiză a celor cinci sisteme de<br />
declinare în latina clasică, precum<br />
şi a tendinţelor de simplificare<br />
a paradigmei substantivului<br />
în latina populară, care, dezvoltând<br />
formele analitice, duce la<br />
dispariţia cazurilor ca necesitate<br />
sintactică. Această tendinţă spre<br />
analitism sa accentuat în limbile<br />
romanice. Funcţiile sintactice nu<br />
se mai exprimă prin desinenţele<br />
de caz, ci prin prepoziţii sau topică.<br />
Doar latina dunăreană, care<br />
sa izolat mai devreme de restul<br />
teritoriului romanizat, a mai păstrat<br />
forme sintetice ale genitivului,<br />
dativului şi vocativului. Cei<br />
interesaţi vor găsi în acest capitol<br />
şi informaţii despre categoria<br />
genului şi evoluţia acestuia, precum<br />
şi diferite puncte de vedere<br />
ale savanţilor privind originea<br />
neutrului românesc inexistent în<br />
alte limbi romanice. Tot în acest<br />
capitol autoarea analizează categoria<br />
numărului şi a modului de<br />
exprimare al acestuia prin desinenţele<br />
specifice şi alternanţe fonetice,<br />
care individualizează limba<br />
română faţă de celelalte limbi<br />
romanice; prima – prin numărul<br />
mare de dezinenţe la plural şi<br />
a doua – prin encliza articolului<br />
care are nu numai funcţia de a<br />
individualiza, ci şi de a evidenţia<br />
<strong>Limba</strong> Română<br />
cazul. <strong>Limba</strong> latină nu cunoştea<br />
determinarea prin articole, iar<br />
data apariţiei acestora în limbile<br />
neolatine este controversată. Autoarea<br />
studiului se referă la două<br />
teorii existente: „teoria semantică”<br />
– articolul ca morfem al determinării<br />
apare când ille din latină<br />
îşi pierde conţinutul semantic<br />
de pronume demonstrativ şi „teoria<br />
morfosintactică” – ille devine<br />
articol doar când apare opoziţia<br />
articulat – nearticulat. Procesul<br />
de transformare a pronumelui în<br />
articol a decurs concomitent cu<br />
cel al dispariţiei flexiunii şi a durat<br />
până în secolului al VIIIlea.<br />
Aceste procese şi consecinţele<br />
lor în limbile romanice sunt analizate<br />
de către autoare în mod<br />
pertinent.<br />
Sunt foarte instructive şi<br />
paginile consacrate clasei pronumelor.<br />
Se ştie că latina avea<br />
pronume personale numai pentru<br />
persoana I şi II singular şi plural<br />
(ego, tu; nos, vos), iar pentru<br />
persoana III se foloseau formele<br />
pronumelor demonstrative, lăsând<br />
în aşa fel loc pentru inovaţii<br />
în limbile romanice. Diferenţele<br />
dintre pronumele personale latine<br />
şi cele neolatine sunt analizate<br />
amănunţit în fiecare limbă<br />
romanică. Formele actuale sunt<br />
descrise prin prisma modificărilor<br />
de ordin fonetic, morfologic şi<br />
sintactic. Toate limbile romanice<br />
şiau îmbogăţit clasa pronumelui<br />
personal cu forme pentru per-
Change language