timp fără patrie - Limba Romana

Mihail Purice – 70 143
În acest context, aş vrea să evidenţiez răbdarea tăcută şi modestia
sinceră, trăsături distinctive ale profesorului. Personal nu l­am auzit
niciodată pe dl Purice să exagereze meritele sale (personale, ştiinţifice,
administrative etc).
În această ordine de idei, aş vrea să amintesc aici opinia colosului
lingvisticii europene Eugen Coşeriu. Într­un interviu acordat profesorului
şi poetului Marin Mincu în 1997, compatriotul nostru spunea:
„Trebuie să aştepţi şi să nu vrei să faci carieră! Recunoaşterea va
veni. Să nu încerci să­i accelerezi ritmul; să respingi onorurile. Asta e
mai bine decât să le cauţi şi să nu ţi se dea.
Eu nu am cerut niciodată nimic nimănui. Norocul, în cazul meu, a
venit foarte târziu. La alţii a venit mai devreme, dar asta nu m­a demoralizat”
(Revista filozofică, 1997, nr. 1­2, p. 163).
Şi Mihail Purice n­a forţat uşile: a muncit tăcând (căci Labor omnia
vincit, Vergilius), s­a grăbit încet (Festina lentae, Octavianus Augustus),
a săpat adânc (Sapă, frate, sapă, până ai să dai de apă, L. Blaga),
fiind apreciat la justa lui valoare şi propulsat după merit, până a
ajuns în vârful piramidei didactice unversitare.
Mihail Purice s­a dăruit cu trup şi suflet filologiei române, devenind
un dascăl aşteptat în sălile de studii de către tinerii însetaţi de carte, de
adevăr, de cuvântul ales şi spus cu tâlc, cu claritate şi fără grabă, ce
pătrundea adânc în sufletul lor.
Despre misiunea unui filolog şi despre specificul muncii lui s­a
pronunţat foarte adecvat un nefilolog, profesorul Paul Bran (fondatorul
ASEM­ului), într­un interviu publicat în săptămânalul Literatura şi Arta
(25.XII­1997, p. 3). Citez: „Un filolog predă cea mai de preţ disciplină
universitară – iubirea de ţară şi de neam”.
E un adevăr sine qua non, căci, zicea şi maestrul Ion Druţă: „Pământul,
istoria şi limba sunt trei stâlpi pe care se ţine neamul”.
Dacă la Facultatea de Litere există profesori­model, care ţin
prelegeri, cursuri şi seminare speciale captivând auditórii prin profunda
cunoaştere a materiei predate, prin modalităţile şi stilurile de
expunere – printre ei se plasează şi dl profesor M. Purice. Domnia
sa este un adevărat „conchistador” al Cursului de Istorie a limbii
române literare, fiind primul cercetător care a elaborat integral şi
a publicat acest curs, în calitate de excelent suport didactic pentru
studenţi. În acelaşi scop au fost întocmite şi tipărite unele cursuri
speciale ca: Aspecte din istoria limbii literare, Din istoria gândirii
lingvistice româneşti ş.a.
Dialectolog de formaţie, M.Purice a colindat, încă din anii studenţiei
şi mai târziu, cu rucsacul în spate, deseori per pedes apostolorum