timp fără patrie - Limba Romana

Analize şi interpretări 29
de cenuşă, / Şi umple tot câmpul
de viaţă!”. Aceeaşi senzaţie
o încearcă la lecturarea poeziei
Puişorul cafeniu: „A ieşit din ou la
soare, / Cel din urmă puişor. /Se
usucă pe­aripioare / Şi­o porneşte
binişor. // Stă găina la­ndoială,
/ Că din şapte puişori, / Şase­s
galbeni­gălbiori / (Ghemotoace
de beteală), // Numai cel de la
sfârşit / A ieşit / Mai ponosit! / Şi
se­treabă speriată: / – «Nu cumva­i
de ciocolată?»”.
Vieţuitoarele sunt prezentate
în reuşite personificări. Îi
vedem pe portar, sus pe varga
de arţar, şi pe pitulici, adunând
furnici. Ghionoaiele, care au terminat
spălatul rufelor, acum le
pun la uscat. Răţuştele, la plită,
zoresc cu fiertul găluştelor pe
care le­au răsucit. Codobatura
poate că mai mătură şi acum
pe sub paturi, îndărătul uşii întredeschise,
aşa cum se arată
în poezia Un cămin de păsărele:
„În pădure, la cămin / Zarvă
mare în pridvor / Unii pleacă alţii
vin / De la treburile lor / Numai
cucul, moş portar / Care n­are
altă treabă / Stă pe­o vargă de
arţar / Şi pe toată lumea­ntreabă:
/ – Cu? Cu?...”.
Poeta tratează serios destinul
acestor vietăţi mărunte,
dublând uneori simpatia cu un
umor umanist, cu o intimitate naturală,
ce substituie închipuirea
vieţii obscure a fiinţelor evocate,
fabula primind în acest caz un
timbru poetic inedit. Avem de­a
face cu un dublu fenomen: originalitatea
transpunerii şi transparenţa
temelor poetice, şi cu o
dublă valorizare: una pur estetică
şi cealaltă eminamente psihologică.
„Calitatea mare stilistică
a Otiliei Cazimir – precizează
G. Ibrăileanu – este puterea ei
de a reda faptele, puterea ei de
expresie, ceea ce e însăşi arta
literară. Faptele sunt redate prin
impresii, traducerea exactă a
senzaţiei juste, prin forţa de iradiaţie
a imaginilor asupra unor
pasagii întregi, imagini care nu
sunt simple figuri de stil, ci expresie,
explozibilă, în sufletul
cititorului, a unei întregi realităţi,
fiind creaţie”. Micile existenţe din
natură sunt zugrăvite ca de un
pictor miniaturist, dar antisentimental.
„Ai impresia că acest
suflet de femeie – conchide acelaşi
G. Ibrăileanu – are darul să
proiecteze această lume pe un
ecran ireal, ca­ntr­un miraj încântător
de forme, de culori, de
imagini”.
Din când în când, ne întâmpină
din universul liric al Otiliei
Cazimir câte un prilej de meditaţie
aproape tactilă. „Cântând copilăria,
vârsta senzaţiilor violente,
Otilia Cazimir face, cu aceeaşi intuire
directă a lumii, o poezie de