timp fără patrie - Limba Romana

106
Limba Română
către elevi a unor scheme de comentariu al operei literare lirice, care,
la rândul lor, îi vor ajuta să­şi formeze capacităţi de a elabora treptat
propriile scheme aplicabile la diverse texte, în diferite circumstanţe
didactice sau extradidactice. Algoritmul de interpretare a unei poezii
include o succesiune de operaţii:
a) identificarea elementelor de structură (părţi, tablouri, strofe) şi
a procedeelor de compoziţie (antiteză, paralelism, retrospecţie etc.);
b) relevarea sentimentului dominant (ex.: iubirea), a stărilor lirice
trăite (ex.: regret, fericire, teamă);
c) identificarea motivului / motivelor (ex.: motivul dorului);
d) descoperirea elementelor (a figurilor de stil) care pun în lumină
substanţa artistică a operei şi descifrarea sensurilor lor conotative şi
denotative;
e) definirea modului în care se individualizează imaginile artistice
(au statutul de cuvinte­cheie ale operei, de laitmotiv, sunt plasate la
începutul / la sfârşitul versului pentru a atrage atenţia etc.);
f) formularea temei operei (iubirea);
g) raportarea titlului operei la mesajul ei;
h) elucidarea viziunii autorului vizavi de problema abordată (a. iubirea
înseamnă suferinţă; b. iubirea este o energie acaparatoare etc.).
4. Jocul didactic
Înţeles ca „anticipare şi pregătire în vederea depăşirii dificultăţilor
pe care le ridică viaţa” (Karl Groos), ca „exersare artificială a energiilor
care, în absenţa exersării lor naturale, devin într­o asemenea măsură
libere, încât îşi găsesc debuşeul sub forma unor acţiuni simulate în locul
unora reale” (Spencer) ori ca „spaţiu al afirmării puterii şi dominaţiei
de care copilul se simte frustrat în viaţa reală” (A. Adler), jocul didactic
a devenit pentru mulţi oameni de cultură o problemă de meditaţie importantă,
fiind interpretat ca o dimensiune majoră a existenţei.
Poezia, în înţelesul ei originar, se află mai aproape de joc decât
celelalte compartimente ale vieţii spirituale. Toate formele poeziei:
forme prozodice (măsură, ritm, rimă), mijloace poetice (inversiunea,
repetiţia etc.), forme de exprimare (lirică, epică, dramatică) îşi au
originea în joc. „Poezia este o funcţie ludică. Ea se desfăşoară într­un
spaţiu de joc al minţii, într­o lume proprie pe care şi­o creează mintea,
o lume în care lucrurile au alt chip decât în viaţa obişnuită şi
sunt legate între ele prin alte legături decât prin cele logice”, subliniază
J. Huizinga în Homo ludens. Utilizat, prin urmare, ca tehnică
de lucru în procesul de studiere / interpretare a operelor lirice, jocul