timp fără patrie - Limba Romana

Mihail Purice – 70 161
măsură. Lipsesc însă factorii care
ar putea sensibiliza procesul de
cunoaştere a limbii de stat de către
alolingvi. E vorba înainte de
toate de un cadru juridic adecvat,
în măsură să asigure condiţii reale
pentru însuşirea temeinică şi
pentru utilizarea limbii române în
toate sferele vieţii politice şi social­economice.
Carta europeană
a limbilor, aprobată de către Consiliul
Europei, trebuie respectată
şi la noi. Interesul alolingvilor ar
spori dacă funcţiile limbii de stat
le­ar avea numai limba populaţiei
majoritare, româna adică, nu
şi limba diasporei ruseşti, precum
se stipulează în Legislaţia
lingvistică aprobată în 1989 (pe
timpul Uniunii Sovietice), dacă ar
fi pusă în aplicare o altă legislaţie
lingvistică care să ţină cont de
noile condiţii ale statului suveran
Republica Moldova, dacă în domeniul
politicii naţionale ar înceta
să fie promovată minciuna privind
originea limbii şi a neamului nostru,
dacă ar fi dezavuată la nivel
de stat falsa teorie a celor două
limbi şi două popoare din orientul
latin ş.a.m.d.
– Ce se poate întreprinde
astăzi, în mod concret, pentru
a schimba atitudinea faţă de
limba de stat, care, cu părere
de rău, nu şi-a ocupat încă locul
cuvenit în societate?
– La momentul adoptării,
în condiţiile unui imperiu totalitar,
când o limbă naţională prac-
tic nu avea şansa să devină de
stat, Legislaţia lingvistică din
1989 a avut un anume efect. A
fost într­un fel o pledoarie în favoarea
limbii de stat, stimulând
cunoaşterea ei, inclusiv de către
alolingvi. Apoi, chiar la nivel oficial,
prevederile legislaţiei lingvistice,
importante pentru noul statut
al limbii române, au fost treptat
neglijate şi chiar anulate. Ne­am
revoltat şi ne revoltăm şi acum că
alolingvii nu respectă legislaţia în
vigoare. Ba, aş zice, că „o respectă”!
În conformitate cu acest
act legislativ limba de comunicare
în relaţiile cu organele puterii
de stat, ale administraţiei de stat
etc. (observaţi: numai de stat, nu
şi particulare) e „moldoveneasca
sau rusa”, „o alege cetăţeanul”
(art. 6).
E limpede, că cetăţeanul, în
cazul când nu cunoaşte „moldoveneasca”,
va alege pentru comunicare
rusa. Şi, evident, nu încalcă
legislaţia. Mai precizăm, că
tot în acelaşi articol se stipulează:
„În localităţile în care majoritatea
o constituie populaţia de naţionalitate
ucraineană, bulgară sau
de altă naţionalitate se foloseşte
pentru comunicare limba maternă
sau altă limbă acceptabilă”. Care
altă limbă poate fi „acceptabilă” la
Bălţi, Dubăsari, Chişinău, Tighina,
Comrat etc., dacă nu rusa?
În general, toate articolele vizând
funcţiile sociale ale limbilor pe teritoriul
Republicii Moldova „oferă”