timp fără patrie - Limba Romana

Analize şi interpretări 27
care o proiectează dinlăuntrul ei,
rezultatul fiind o literatură destinată
copiilor, dar care, prin firescul
realizării, nu şochează nici
exigenţa pentru frumos. Aşa se
întâmplă în principalele culegeri
de versuri de această natură ale
Otiliei Cazimir: Baba iarna intră-n
sat şi Jucării. Poeziile din cele
două cărţi menţionate creează
impresia de basm continuu, cu
zâne şi cu pitici care fac deliciul
cititorilor. A-nflorit o păpădie,
Ţânţarul şi avionul, Puişorul cafeniu,
Bunica, Gospodina, Unde-s
ochelarii, Abecedarul, Cântecul
Mesteacănului, Vara, Primăvara
şi Măcăleandrul, Licuriciul, Melcul,
Liliacul, Ariciul-împărat, Vis
alb, Poveste pentru-un băieţel
sunt doar câteva din titlurile de
poezii ale Otiliei Cazimir, care a
dat literaturii pentru copii „jucării”,
„cântece”, „poveşti”, „fabule”,
„ghicitori” etc. Otilia Cazimir
scrie, cum observa G. Călinescu,
o literatură despre universul
miraculos al copilului,
care se adresează însă în mai
mare măsură cititorului adult. O
literatură de reconstituire a lumii
de suflet curat prin care am trecut
– copilăria, această zare ce
se şterge numai odată cu noi,
aşa cum apare reflectată în Poveşti
în versuri (poveşti de primăvară,
de toamnă, de iarnă),
ca şi în Fabule diverse, nu mai
puţin antrenante, expresive, cuceritoare
prin prospeţimea transcrierii
sentimentului.
Otilia Cazimir scrie şi proză
pentru şi despre cei mici. O proză
mai cu seamă a rememorării
vârstei; nu cu aceeaşi înzestrare
ca în lirica sa, dar evocatoare (şi
aceasta cu duioşie şi melancolie)
– a zării de început a lumii
(copilului), o zare cu multă lumină,
neumbrită de zbaterile noastre
de mai târziu, cum apar în
naraţiunea A murit Luchi, carte
închinată de autoare Fetiţei care
am fost şi măicuţei care nu mai
este, şi adresată, cum se vede,
mai mult cititorului adult decât copiilor,
deşi vârsta lor e zugrăvită
şi aici; sau în Albumul cu poze
unde scriitoarea adună laolaltă
poveşti „mai curând triste decât
vesele”, cum o şi spune într­un
Cuvânt înainte, scrise „mai mult
pentru oamenii mari decât pentru
copii...”. Dar şi aici coborând
tot în lumea neasemuită a celor
mici, cu „măruntele” lor mari probleme,
preocupări de tot felul,
o lume uimindu­ne nu numai o
dată prin seriozitatea, gravitatea
şi complexitatea universului ei de
suflet.
Otilia Cazimir a avut mulţi
prieteni copii. „Ei sunt cei dintâi
cititori, de la care culeg primele
impresii asupra lucrărilor închinate
lor. Gingăşia copiilor m­a cu-