timp fără patrie - Limba Romana

52
Limba Română
război: existau mulţi şomeri, economia era în faliment, comerţul eşua.
Autorul nu spune într­un mod direct că „mama nu avea clienţi”, ci utilizează
verbul „aştepta”, ceea ce atenuează puţin „tragedia”, sugerând
o doză de optimism.
Să mai urmărim un exemplu:
Germană Română
Die Tagespost braucht tüchtige
Leute, sonst scheitert.
(Kästner, Fabian, 190).
Ziarul Tagespost are nevoie de
oameni capabili sau eşuează.
(Kästner, Fabian, 223).
Nu se spune direct, dar e clar că ziarul Tagespost duce lipsă de
oameni capabili – fie că nu­i are deloc, fie că sunt foarte puţini. Oricum,
aici putem sesiza uşor negaţia implicită.
Litota (cf. gr. litotes „micime”, „modestie”) – este „o figură de stil
din categoria figurilor ambiguităţii ce constă în exprimarea atenuată a
unei idei, pentru a se lăsa să se înţeleagă mai mult decât se spune,
adesea sugerând ideea prin negarea contrariului acesteia” [4, 507];
„fenomen, în care afirmativa este redată prin negativa contrariei” [6,
62­3]; „o afirmaţie exprimată în forma contrariului negativ – mijloc care
diminuează percepţia sau faptul” [1, 221]; „figură retorică” [10, 447]
care „conţine două semnificaţii negative, ce se slăbesc reciproc” [5,
302­4; 11, 215­30]. G. Leech menţionează că „Litota cu negaţie cade
sub incidenţa principiului politeţii, enunţul negativ fiind preferat celui
pozitiv ca formă de atenuare a afirmării unei afectivităţi sau evaluări, ce
ar putea valoriza emiţătorul în detrimentul receptorului” [7, 179].
Chiar dacă în acest context vorbim doar de negaţia implicită, nu
vom evita analiza unui fenomen opus: afirmaţia implicită, redată de diferite
combinaţii de negaţii. Litota poate apărea cu sens apreciativ, dar
şi net depreciativ, aspect determinat în mare măsură de intonaţie.
Frecvenţa utilizării acestei figuri de stil în textele literare ne convinge
că autorii de beletristică manifestă o anumită preferinţă faţă de
litotă.
Să urmărim următorul exemplu:
Germană Română
Gute Taten lassen sich nicht
stornieren.
(Kästner, Fabian, 120).
Faptele bune nu se pot anula
reciproc.
(Kästner, Fabian, 139).