timp fără patrie - Limba Romana

Confesiuni 135
VIAŢA, ALTFEL
Vişinul lui Andrei
Antonina SÂRBU
Mă întorc de la cimitir. Sunt încă sub impresia agresivităţii dnei
X, care a declarat că pomul trebuie tăiat… Să te uiţi la un vişin atât de
falnic, doldora de floare, străjuind aici somnul Lor din adâncuri şi să­ţi
treacă prin cap că ai putea lua toporul în mână şi, lovindu­l, să­l dobori
la pământ… Vom sădi un brad, spune rusoaica şi lipeşte stăruitor nişte
flori din plastic pe statuia din marmoră albă care o reprezintă pe fiica
ei „în mărime naturală”, decedata la doar 33 de ani… „Iată aici a fost
un nuc, noi l­am tăiat, dacă vor face gălăgie «vecinii de morminte», le
vom plăti nucul”… Mă uit la femeia care nu realizează nici ce spune,
nici ce face… o întreb dacă nu suferă de o boală de ochi, dacă n­are
probleme cu vederea… Îi arăt spre ciotul rămas din nuc şi îi spun că
sunt lucruri pe care nu le poţi răscumpăra cu bani… „Da, zice dna X,
fiica mea avea de toate, cancerul a omorât­o, nu a putut să o ajute nimeni”.
O auzeam uneori pe bunica mea spunând că Dumnezeu când
vrea să te pedepsească îţi ia minţile... şi spunea, făcându­şi semnul
crucii, „Doamne, fereşte!”.
27 aprilie 2006!
Şi cum nu­mi vine să cred că poţi să treci pe lângă un vişin înflorit
şi să­ţi vină în gând că­l poţi omorî, aşa înflorit… tresar, când, la doar
10­15 cm în faţă, văd altceva încă mai mare, exagerat de mare. Nu am
timp să mă dumeresc, că aud: „Vă rog să mă iertaţi, dar ce dată e azi?”.
27 aprilie, îi răspund femeii care s­a băgat peste mine. „Dumnezeule,
face dna, am completat toate documentele cu data de 30, m­am pornit
la oficiul fiscal, să reuşesc… eram sigură că azi e 30 aprilie… Viaţa­i
tare stresantă, ne încorsetează în atâtea obligaţiuni încât pierdem firul,
pierdem ritmul… Mulţumesc şi vă rog să nu vă supăraţi, oricui i se poate
întâmpla…” O privesc cu drag, are trăsături frumoase!