timp fără patrie - Limba Romana

172
Limba Română
Nicolae DABIJA
DE CE LIMBA NOASTRĂ E ROMÂNĂ?!
ARGUMENTE ŞI MĂRTURII
Flavio Biondo (?-?), Spania:
„...valahii ...arată originea lor prin limba cu care se mândresc ca
de o podoabă şi pe care o proclamă română.”
1453
Expresia de mai sus se conţine într­un discurs pe care acest cărturar
avea să­l rostească în faţa regelui Alfons de Aragon.
Ştefan cel Mare (1457-1502):
„...tradus din valahă” (română)
1478
(Mesajul lui Ştefan cel Mare, citit în faţa dogilor din Veneţia de
către Ioan Ţamblac, unchiul său, la 8 mai 1478.)
(„...rostit în limba valahă” (română) („...idiomate valachio”)
„...tradus în limba latină din cea valahă” (română) („...haec inscripcio
ex valachio in latinum respo est”).
1485
(Referinţe scrise la jurământul depus de voievodul nostru la 15
septembrie 1485 în localitatea Colomeea, Pocuţia, în faţa regelui Cazimir
al Poloniei.)
Nu există nici un hrisov, nici o mărturie, nici un document care
să consemneze faptul că marele voievod al Moldovei a afirmat că ar fi
„moldovean” sau că ar vorbi „limba moldovenească”. Ştefan cel Mare
şi­a zis doar „valah” (adică român), limbii vorbite de către poporul său
nu i­a spus decât valahă (adică română), iar ţării sale Moldova i­a zis
de mai multe ori „cealaltă Valahie” (adică cealaltă Românie), „Valahia
Mare”, „Valahia Mică”, „Valahia de Sus”, „a Doua Valahie” ş.a.
Ştefan cel Mare avea conştiinţa că e român, că aparţine poporului
valahilor situat în Moldova, Valahia (Muntenia) şi Transilvania şi că toţi
românii vorbesc una şi aceeaşi limbă.