timp fără patrie - Limba Romana

6
Valeriu MATEI
REDOBÂNDIREA
STILULUI
Din cauza vicisitudinilor ce
s­au abătut după cel de­al doilea
război mondial asupra destinului
autorului Trilogiilor, opera filozofică
a lui Lucian Blaga – vastă,
complexă, originală şi la fel de
importantă ca şi poezia sau dramaturgia
sa, – nu a intrat încă pe
deplin în conştiinţa şi structura spiritualităţii
noastre, deşi în ultimele
decenii toate cele cincisprezece
volume ce alcătuiesc sistemul filozofic
blagian au fost editate şi reeditate
integral 1 . S­a reliefat, astfel,
în toată monumentalitatea şi
armonia sa, întreg edificiul acestei
filozofii – înălţat cu o autentică
stăpânire a legităţilor arhitecturii
conceptuale – ce se singularizează
în contextul filozofiei ro-
1 Trilogia culturii, Editura pentru
literatură universală, Bucureşti, 1969;
Încercări filozofice, Editura Facla,
Cluj­Napoca, 1977; Trilogia cunoaşterii
(I. Eonul dogmatic. II. Cunoaşterea
luciferică. III Cenzura transcendentă,
Ediţii aparte). Editura Humanitas,
Bucureşti, 1993; Trilogia valorilor, Editura
Humanitas, 1994; Trilogia cosmologică,
Editura Humanitas, 1997;
Experimentul şi spiritul matematic,
Editura Humanitas, 1998 ş.a.
Limba Română
mâneşti şi al celei universale prin
asumarea condiţiei „metaforice”.
Chiar şi sumar, sistemul filozofic
blagian poate fi rezumat cu greu
în cuprinsul unui singur studiu,
cu atât mai mult că în cele ce
urmează ne vom referi, în principal,
la Trilogia culturii, operă ce
ocupă în cadrul acestei filozofii
un loc central.
Precum mărturisea Blaga
la faza debutului său, filozofia pe
care a purces s­o edifice nu are
„un obiect extern” spre care să se
„îndrepte”, „ci numai un impuls intern
din care se naşte”, aşadar, ea
este, în primul rând, creaţie, fără
a se pretinde expresie a adevărului
2 . Orice creaţie umană este
o „metaforă”, noţiunea în cauză
desemnând, în contextul filozofiei
blagiene, nu o figură de stil, ci totalitatea
modalităţilor de constituire,
într­o operă sau într­un domeniu
al spiritului, a unei concepţii
„despre fiinţă şi rostul existenţei”.
„Metafore” sunt, în accepţia blagiană,
mitologia, filozofia, arta,
în totalitatea ei, şi chiar ştiinţa,
în latura ei teoretică. Pledând, în
Cenzura transcendentă, „pentru
o expansiune metodologică
cât mai largă” în fundamentarea
unei teorii a cunoaşterii şi pentru
„o nouă determinare a raportului
dintre principiul metafizic absolut”
şi „cunoaşterea individuală”,
2 V.: L. Blaga, Încercări filozofice,
Editura Facla, Cluj­Napoca, 1977.