timp fără patrie - Limba Romana

Poesis 125
Cine mă strigă în strada ce duce nicăieri?
Ştiu bine, acolo, azi plouă cu frunze.
E ora­nserării şi melodia­i furată.
Doar amintirea mai pulsează în zări.
PLINĂ DE NEŞTIRE
O întâmplare plină de neştire
mă face să apuc pe o potecă
unde picioarele­mi sunt
ca nişte pietroaie certate.
Se rostogolesc. Se opresc.
Se privesc şi nu se recunosc.
O altă întâmplare mă face
să privesc pe furiş imensa oglindă
plină cu ochii femeii. Aşa e.
Uneori sunt al pietrei –
piatră din piatra Căii Robilor.
Şi întâmplarea se face lumină.
POEM I
Nu am venit să întreb.
Nu am venit să răspund.
Poposit­am în calea ta
să trăiesc o falnică intrare
În labirintele dragostei –
bucurându­mă ca nimeni altul
de la facerea Lumii încoace.
RĂTĂCIRE
E o năprasnică rătăcire
să gândeşti măcar
că pot fi înhămat al doilea
la carul cu mirt divin
fie şi înaintea primului zeu.
Sunt din specia