timp fără patrie - Limba Romana

222
Vladimir BULAT
PICTURA SFIOASĂ
Privită în ansamblul său,
pictura Elenei Bontea vădeşte o
coerenţă circulară, programatică.
Artista face parte din acea tagmă
de creatori care nu afirmă răspicat
că au găsit definitiv şi indubitabil
calea, ci o caută continuu.
Consecvent. Căutarea aceasta,
tenace şi mereu surprinzătoare,
punctează un traseu artistic perfect
recognoscibil. Bontea şi­a
găsit „tema” şi „laitmotivul” parcă
dintru început.
Făcându­şi apariţia pe
scena artistică cam după anul
1960, deşi absolventă a Facultăţii
de Istorie şi Teorie a Artei, în
1966, Elena Bontea s­a remarcat
printr­o traiectorie creatoare
strict individuală. Cu mici şi insignifiante
excepţii, inevitabile, se
pare, ea a fost atrasă de universul
lucrurilor fragile şi umile, de
experienţa palpabilă şi estetică a
contactului cu ele. Există un ascendent
în propria biografie care
a determinat, psihologic vorbind,
o relaţie foarte specială, aproape
imposibil de îmbrăcat în vocabule,
cu lumea obiectuală din
imediata proximitate a artistei:
vase, ulcele, vaze, fructe, flori,
Limba Română
scoarţe şi ţesături vechi... Într­o
vreme, artista însăşi a făcut tapiserie.
Dexteritatea pentru ţesut a
deprins­o la una din mănăstirile
de maici din Moldova (la Tabora,
înainte ca aceasta să trăiască
drama desfiinţării). Tot acolo
şi­a descoperit, se pare, şi gustul
pentru dinamica cromatică. Cert
este că, din chiar debutul creaţiei
sale, experienţa trăirii interioare
a jucat un rol determinant.
Gradul de stilizare şi abstractizare
(uneori) la care a ajuns
artista în picturile sale, deopotrivă
în cele din anii 1970, dar şi în
cele de astăzi, atestă un proces
de „distilare” şi „metamorfozare”
profund asumat şi susţinut. E ca
un metronom neobosit. Am văzut
câteva lucrări, de la finele anilor
1970, neexpuse în expoziţii – ca
nişte „probe de laborator” –, din
care reiese limpede că artista
nu a stat deoparte atunci când
lumea artistică consemna turbulenţele
sociale şi mai ales pe cele
estetice ale vremii. A făcut artă
pop în adevăratul sens al acestui
concept. „Era” Beatles şi flowerpower
a consemnat­o aşa cum
s­a priceput. Trebuie să conştientizăm
că acest escapism plastic,
produs într­o societate ostilă
şi destul de rigidă, vorbeşte despre
un spirit lăuntric foarte liber,
deopotrivă inventiv şi sfios. In jurul
său prolifera, la cote maxime,
„realismul socialist”, conformismul,
schizofrenia, ticăloşia, filisti-