Aromânii din AlbAniA – prezervAreA pAtrimoniului lor imAteriAl

eferindu-se la aceasta spunea „cu cât clinchetul argintului este mai
răsunător în timpul dansului sau mersului, cu atât mai mândră este fericita
care îl poartă. Sunetul uniform şi monoton pe care podoabele şi banii de
argint sau aur ai salbelor îl produc în timpul mersului sau dansului, când se
asociază fericit cu sonoritatea muzicii aromâneşti, adaugă un plus de fast şi
somptuozitate acestui costum, a cărui notă dominantă rămâne sobrietatea”. 68
În această idee facem precizarea că aromânii erau cunoscuţi în Peninsula
Balcanică ca argintari de frunte. În oraşe din Austria şi Iugoslavia, argintarii
aromâni se găsesc atestaţi încă din anul 1725 iar la începutul secolului XIX
călători străini în Peninsulă îi găsesc în număr mare în oraşele şi târgurile
din Macedonia, Albania, Epir, Tesalia. La Moscopole fiinţau 14 corporaţii
de industriaşi şi mii de ateliere de tot felul Obiectele realizate de ei se
desfăceau prin negustorii lor în toată Peninsula Balcanică. De altfel erau
singurii care confecţionau obiecte în filigran de o veritabilă valoare artistică
(cercei, paftale, brăţări, lanţuri de ceasornice, medalioane).
Deasemeni argintari aromâni în Principate trebuie să fi fost numeroşi
iar lucrările lor destul de răspândite şi apreciate. Istoricul Nicolae Iorga
vorbind de lucrările în stil gotic de origine saso-germană şi de acelea
armeneşti, masive şi policrome, frecvente în Principate, consideră că
„lucrările în filigran de origine veneţiană sau aromânească sunt aeriene,
lucru de broderie care a putut atinge cele mai subtile rafinări”. 69 Weigand
afirmă că „lucrările de argint în filigran din Veneţia arată o mare asemănare
cu cele ale macedoromânilor, pe când cele din Tirol se deosebesc. Există
o legătură între unele şi altele... macedoromânii au învăţat această artă în
Veneţia sau au adus-o ei în acest oraş. Legăturile între Veneţia şi Moscopole,
care în timpurile mai vechi era primul centru comercial în interiorul Turciei,
au fost foarte strânse. Mulţi dintre bogătaşii acestui oraş aveau filiale în
Veneţia şi un comerţ viu exista între cele două oraşe”. 70
Podoabele de metal lucrate de meşteri, incluzând deci cele în care sunt
prinse monede, sunt ceva mai puţin frecvente în arta populară românească,
zonele în care s-au lucrat asemenea podoabe fiind Pădurenii Hunedoarei,
Moldova de Nord, Ţara Vrancei, centrul şi nordul Transilvaniei. Între
acestea, sunt unele care se datorează contactului cu populaţia săsească. Dar
podoabele de metal au pătruns în ţara noastră şi pe filiera sudică a meşterilor
aromâni din ţările balcanice, mulţi lucrând şi în centrele urbane de la
nord de Dunăre. Chiar şi paftalele şi bijuteriile săseşti poartă o amprentă
68
Apud Guduvan Alexandru, Paul Petrescu, Arta populară a aromânilor din Dobrogea,
Bucureşti, 1979, p. 21.
69
Anastase Hâciu, op. cit., p. 528.
70
Ibidem, p. 526.
105