Aromânii din AlbAniA – prezervAreA pAtrimoniului lor imAteriAl

scădere acum. În decursul războiului trupele bulgare, care au ocupat mai
întâi ţinuturile lor, le-au confiscat o mare parte din turme şi herghelii.
Trupele austro-germane şi franceze care s-au perindat apoi, au consumat
şi restul. De atunci până acum românii munteni încă n-au reuşit a-şi reface
stocul de vite; asupra satelor începe să coboare ruina.
Elemente energice şi întreprinzătoare însă, aceşti români nu se lasă
doborâţi. De la război încoace gândurile lor se îndreaptă necontenit spre
România; aproape toţi ar vrea să fie colonizaţi fie în Doborgea, fie în
Basarabia sau în alte părţi din nordul ţării.
La această stare de spirit au contribuit şi deziluziile lor naţionale.
Românii din jurul Corcei luaseră în trecut o parte foarte activă la mişcarea
de independenţă a albanezilor, având din partea acestora toate promisiunile
de frăţie şi libertate religioasă şi culturală; după crearea Statului albanez
însă, aceste promisiuni au fost uitate, iar românii au fost supuşi aceluiaşi
regim de restricţii ca şi celelalte grupuri alogene din Albania. Abia de
câteva luni a început pentru dânşii o uşurare, deschizându-li-se şcolile din
Corcea şi Şipsca.
În cazul unei colonizări în ţară, aceşti munteni ar da statului nostru un
element naţional de o excepţională vigoare.
IV
Românii fărşeroţi trăiesc vara în munţii din sud-estul Albaniei, iar în
timpul iernii în şesurile din sud-vestul ei, în apropierea mării. Numărul
lor se ridică la aproximativ 8-9.000 de suflete. Ocupaţia lor este creşterea
vitelor: oi, vaci şi cai mărunţi de munte. Trăiesc organizaţi în aproximativ
70-75 de grupuri de câte 10-15 familii sub conducerea câte unui „celnic”.
Viaţa de continuă migrare îi împiedică de a-şi agonisi o cultură mai
înaltă şi de a avea o conştiinţă naţională dezvoltată. Abia câţiva „celnici”
mai răsăriţi se gândesc la o eventuală emigrare în România. Mulţimea
continuă cu stoicism traiul şi ocupaţiile moştenite de la părinţi, străbătând
vechile drumuri.
Cu toată lipsa unor sentimente româneşti pronunţate, românii aceştia
nomazi îşi păstrează cu îndărătnicie limba, credinţa şi obiceiurile lor
strămoşeşti şi nu se încuscresc niciodată cu elemente de alt neam.
Câtă vreme vor urma viaţa nomadă, deznaţionalizarea nu-i va atinge.
În timpul din urmă însă, această viaţă, în urma modernizării treptate a
ţării, întâmpină tot mai multe dificultăţi şi fărşeroţii noştri vor fi siliţi să se
aşeze în comune; în Moscopole şi Pleasa s-au şi fixat locului câteva zeci
de familii. Cei ce se stabilesc în comunele româneşti de la munte, întăresc
elementul românesc de acolo şi întăresc şi ei sentimentul românesc.
232