Aromânii din AlbAniA – prezervAreA pAtrimoniului lor imAteriAl

Corcea, Şipsca şi Pleasa, singurele care s-au mai putut redeschide după
războiul mondial.
Aceste şcoli au continuat să funcţioneze după regimul stabilit pe
timpul Imperiului turcesc, până în octombrie 1927, când s-a procedat la
etatizarea lor.
În iulie 1930, în urma tratativelor duse de Legaţiunea noastră din
Tirana, guvern albanez a consimţit, în mod verbal, ca vechile şcoli româneşti
de la Corcea şi Şipsca – şcoala din Pleasa încetase între timp să mai
funcţioneze – să fie cedate comunităţilor româneşti. Ele urmau să fie
administrate şi întreţinute de comunităţile respective, guvernul albanez
dându-şi însă promisiunea că va tolera subvenţionarea lor de către statul român.
Cele două şcoli româneşti au reînceput să funcţioneze chiar în cursul
acelui an, după programul şcolilor primare de la noi, având un corp
profesoral numit şi retribuit de fapt de Ministerul nostru de Instrucţiune
Publică şi cursurile predate în limba română. În luna mai 1932, guvernul
albanez autorizează funcţionarea a încă două şcoli româneşti, la Lunca şi la
Grabova, fără ca aceste şcoli să fi luat însă fiinţă – din motive financiare.
Regimul acesta durează până în aprilie 1933, când intră în vigoare noua
Constituţiune albaneză, care în articolele 206 şi 207 cuprinde următoarele
dispoziţiuni:
„L’enseignement et l’éducation des sujets albanais sont réservés à l’État,
qui se charge de les donner dans ses écoles. L’enseignement primaire est
obligatoire pour tous les ressortissants albanais et sera donné gratuitement.
Les écoles privées de toutes les catégories, fonctionnant actuellement,
seront fermées” * .
*
Traducere: „Învăţământul şi educaţia supuşilor albanezi sunt rezervate statului care se
însărcinează să le dea în şcolile sale. Învăţământul primar este obligatoriu pentru toţi
cei aflaţi sub jurisdicţie albaneză şi va fi gratuit. Şcolile particulare de toate categoriile,
funcţionând în prezent, vor fi închise”.
Aceste dispoziţiuni, care vizau mai ales şcolile catolice, având ca scop
reducerea posibilităţilor de influenţă italiană în Albania, au lovit şi cele
două şcoli româneşti, considerate de guvernul albanez ca şcoli particulare,
cu toate că situaţiunea lor nu era identică.
Într-adevăr, pe când populaţiunea românească din Albania constituie
o minoritate etnică, populaţiunea italiană nu alcătuieşte o minoritate de
acest fel.
Fără a fi fost închise, şcolile noastre au fost etatizate, înlocuindu-se
învăţătorii români şi introducându-se programul de curs primar albanez.
Legaţiunea noastră din Tirana, constatând că prin noul regim şcolile
noastre au fost puse într-o situaţiune de inferioritate faţă de regimul instituit
249