Aromânii din AlbAniA – prezervAreA pAtrimoniului lor imAteriAl

Consemnarea în scris a acestor dispoziţiuni ar fi desigur de dorit.
Ea însă n-ar putea face obiectul unei Convenţiuni formale – dată fiind
obligaţiunea în care s-ar vedea atunci guvernul albanez de a acorda şi
celorlalte minorităţi privilegii asemănătoare. Ar trebui deci să ne mulţumim
cu un schimb de scrisori cu caracter strict confidenţial şi a cărui valoare
ar fi din cele mai îndoielnice, el neputând constitui nici un angajament
pentru viitoarele guverne albaneze, nici o bază serioasă de intervenţiune
pentru noi. Este încă puţin probabil că un stat care a luat deja angajamente
internaţionale, ca Tratatul minorităţilor sau ca declaraţiunea guvernului
albanez din 1921 să consimtă a mai lua noi angajamente suplimentare în
favoarea minorităţilor. De altfel, art. 10 al noului „Regulament relativ la
şcolile minoritare din Albania” constituie de fapt un angajament scris în
favoarea minorităţilor. Într-adevăr, acest articol prevede: „pentru localităţile
minoritare care declară că nu doresc sau că nu pot întreţine şcoli particulare,
Ministerul Instrucţiunii Publice, pe baza art. 6 al Declaraţiunii albaneze din
2 octombrie 1921, va deschide şcoli de stat în care tot programul se va preda
în limba minoritară”. Acest articol pare a ne da toate garanţiile necesare.
Vom putea reclama astfel, întemeindu-ne pe un text oficial, deschiderea
şcolilor necesare în toate comunele unde numărul minoritarilor români
îndreptăţeşte o asemenea cerere. Totodată, drepturile minorităţii române
din Albania de a cere ea însăşi deschiderea unor şcoli minoritare, atunci
când va socoti de cuviinţă, rămâne, bineînţeles, neatins.
16 decembrie 1935
/ss/ Aurelian /ss/ R. Crutzescu /ss/ Al. Cretzianu
• A.M.A.E., fond Problema 15, vol. 41, f. 169.
257