Aromânii din AlbAniA – prezervAreA pAtrimoniului lor imAteriAl

destinele de Constanţa, pentru ca, un an mai târziu, să se stabilească în
acest oraş şi Petru Vulcan, fondator al Cercului Literar „Ovidiu”, respectiv
fondator şi redactor şef al revistei „Ovidiu”, cea mai prestigioasă publicaţie
culturală tomitană de la începutul secolului al XX-lea. 5 Nu este însă
mai puţin adevărat că, în special datorită activităţii pe tărâm publicistic
a lui Petru Vulcan, putem reconstitui astăzi, în mare măsură, momentele
importante ale activităţii aromânilor din Constanţa în primele două decenii
ale secolului trecut. 6
Pe măsură ce acest oraş se dezvolta, creştea şi numărul aromânilor care
se stabileau aici, ajungând să numere 250-300 de familii, înainte de Primul
Război Mondial. 7 Desigur, aceştia nu s-au stabilit numai în Constanţa ci şi
în judeţ. Un exemplu în acest sens este cel al familiei Valaori de la Nisipari
de origine moscopoleană, prin grija şi cu sprijinul căreia se va construi în
perioada interbelică, între altele, o frumoasă şcoală ce va purta numele lui
Iuliu Valaori. 8 De altfel, în urma Tratatului de la Craiova din 7 septembrie
1940 la Nisipari vor fi reîmproprietărite şi unele familii de moscopoleni.
Instituţia păstrătoare a memoriei trecutului meleagurilor tomitane are în
patrimoniu şi documente care atestă existenţa şi activitatea unor aromâni la
Constanţa, în primele două decenii ale secolului trecut. Ele relevă, în mare
măsură, apartenenţa la românitate, respectiv conştiinţa etnică românească
a acestora. 9
5
Ibidem, pp. 221-224.
6
Vezi în acest sens, Alex Pindean [Stoica Lascu], Petru Vulcan – animator al vieţii
spirituale din Dobrogea, în „România de la Mare”, I, nr. 2/special, 1992, pp. 16-18; vezi şi
Cristina Marinescu, Gigi Drăghici, Petru Vulcan şi aromânii în revista „Ovidiu”, în Ibidem,
p. 19.
7
St. Lascu, Românii balcanici în Dobrogea…, p. 238; vezi şi Anastase N. Hâciu,
Aromânii. Comerţ. Industrie. Arte. Expansiune. Civilizaţie, Ediţia a II-a, îngrijită de Dumitru
Stere Garofil, Edit. Cartea Aromână, Constanţa, 2003, p. 477.
8
Vezi, în acest sens, Gheorghe Dumitraşcu, File de genealogie macedo-română.
Familiile Valaori şi Bănică, în Perenitatea vlahilor în Balcani. Istorie şi civilizaţie
aromânească, ediţia a V-a, 28-29 august 1999, Editura Fundaţiei „Andrei Şaguna”,
Constanţa, 1999, pp. 77-99; vezi şi Gheorghe Dumitraşcu, Lavinia-Dacia Gheorghe,
Noi contribuţii la genealogia familiilor de macedo-români, Valaori şi Bănică din satul
Nisipari, judeţul Constanţa, în Perenitatea vlahilor în Balcani. Istorie şi civilizaţie
aromânească, ediţia a VI-a, 25-26 august 2000, Editura Fundaţiei „Andrei Şaguna”,
Constanţa, 2000, pp. 125-136.
9
Un exemplu elocvent în acest sens este şi documentul următor, datat 3 mai 1916:
„Domnule Primar,
În Constanţa, pe vremuri şi pentru că erau mulţi români macedoneni stabiliţi aci, se
constituise o societate a coloniei Macedo-Română şi Albaneză sub denumirea „Ajutorul”
pentru susţinerea intereselor lor.
50