Aromânii din AlbAniA – prezervAreA pAtrimoniului lor imAteriAl

Păstorit
Păstoritul a fost una din îndeletnicirile de bază ale aromânilor. Acesta
este condiţionat de existenţa vitelor dar şi de abundenţa spaţiilor pentru
păşunat iar în acest sens Peninsula Balcanică, cu un relief atât de bogat
şi variat, a fost şi continuă să fie încă, un teren propice practicării acestei
ocupaţii. „Aromânii reprezintă elementul muntean prin excelenţă chiar
înainte de a fi romanizaţi” 45 afirma Th. Capidan în Discursul rostit în
1936, în şedinţa solemnă a Academiei, astfel încât şi în perioada anterioară
secolului al X-lea „numele lor etnic echivala cu numele apelativ de păstor
iar derivatul Vlasina la slavi, nu însemna decât regiuni proprii pentru
păstorit”. 46
Modul de practicare a păstoritului presupunea transhumanţa şi
nomadismul, fiecare în parte cu caracteristicile sale. N. Iorga referinduse
la păstorii nomazi, în genere, face referiri şi la situaţia nomadismului
la aromâni. Marele istoric considera că păstorii nu sunt nomazi decât în
sensul în care îşi schimbă periodic locuinţa cu alta, având două aşezări:
de vară şi de iarnă. Această situaţie este caracteristică atât păstorilor din
Pirinei, Apenini, Pind precum şi mocanilor din Carpaţi. Argumentul adus
este că „ei nu se strămută dintr-o ţară într-alta ci numai circulă, potrivit cu
anotimpurile, pe aceeaşi bază teritorială”. 47
Deci, concluzia ar fi că aceste schimbări de locuinţă se potrivesc cu
mutările păstorilor transhumanţi, nu şi cu acelea ale păstorilor nomazi.
Păstoritul – în forma nomadă – implică schimbarea periodică a
locuinţelor în locuri mai sigure şi în funcţie de calitatea păşunilor. Ei locuiesc
în colibe sau corturi, aspect specific aromânilor fărşeroţi din Albania.
Th. Capidan în lucrarea Românii nomazi spune că „... fărşeroţii, chiar după
ce s-au aşezat odată la munte cu toate familiile şi avutul lor, n-aşteaptă
decât să se isprăvească iarba bună de păscut ca să se mute în altă parte”. 48
Forma seminomadă a păstoritului presupune mutarea periodică şi
alternativă concomitentă a turmelor, oamenilor şi întregului inventar
gospodăresc, în aceleaşi aşezări.
Deci seminomandismul era definit de Theodor Capidan astfel: „când
păstorii aromâni din regiunea muntoasă a Pindului se coborau toamna
45
Theodor Capidan, Romanitatea Balcanică, discurs rostit la 26 mai 1936 în şedinţa
solemnă a Academiei, Bucureşti, 1936, p. 11.
46
Ibidem.
47
Nicolae Iorga, Români şi unguri, în broşura Români şi slavi – Români şi unguri –
două conferinţe ale Institutului pentru studiul Europei sud orientale, Bucureşti, 1922, p. 11.
48
Theodor Capidan, Românii nomazi, p. 11.
93