Aromânii din AlbAniA – prezervAreA pAtrimoniului lor imAteriAl

teren, sublinia următoarele: „deşi filolog, Papahagi ne dă astfel ce demult
aşteptam pentru etnografia noastră. Şi se va recunoaşte odată că de la
filologie au pornit spre etnografie, ca şi pentru folklor, îndemnuri pentru
cercetări temeinice”. 37
Într-adevăr pentru comunitatea aromână, opera de referinţă a lui Tache
Papahagi o constituie lucrarea menţionată şi elogiată de Ovid Densuşianu,
apărută la Bucureşti în trei volume, fiecare dintre acestea fiind însoţite de
câte un text în limba franceză şi română care îl familiarizau pe lector cu
cuprinsul volumului respectiv şi cu scopurile pe care şi le propusese autorul.
Dintre aceste trei volume, doar primele două conţin şi imagini de etnografie
aromânească. Faptul că aceste volume cuprind numeroase fotografii
realizate la faţa locului în comunele aromâneşti din Pind (Grecia), din
Albania şi din Bulgaria şi se referă la toate aspectele civilizaţiei şi culturii
populare aromâneşti: costum, locuinţă şi accesoriile sale, ocupaţii, biserici,
viaţa în zilele de sărbătoare, conferă acestor lucrări valoarea de document
istoric, etnografic şi artistic reconstituind întregul mod tradiţional de viaţă
al populaţiei aromâneşti.
Prin această lucrare fundamentală, unică în literatura de specialitate,
care-i reuneşte, în paginile ei, pe vlahii nord şi sud-dunăreni, Tache
Papahagi a urmărit prin imagini vizuale deosebit de sugestive şi de autentice
să evidenţieze pe de o parte elementele comune de limbă, viaţă şi cultură
a acestora, iar pe de altă parte, trăsăturile particulare, specifice, proprii,
fiecăreia dintre aceste ramuri ale latinităţii răsăritene.
Studiind şi terminologia aspectelor etnografice, marele învăţat a
demonstrat cu argumente ştiinţifice că originea celor mai mulţi termeni
de bază este eminamente latina, iar cuvintele împrumutate din alte limbi
constituie dovezi ale evoluţiei istorice a acestor fenomene. El a subliniat,
astfel „straturile lingvistico-culturale care au intervenit într-un domeniu”. 38
Ca şi predecesorul său, Th. Capidan, Papahagi a evidenţiat rolul pe
care muntele şi pădurea, deci mediul înconjurător l-a avut în conservarea
elementului românesc la nord şi la sud de Dunăre. A subliniat, de asemenea,
rolul major al păstoritului care a asigurat, în buna parte, unitatea dacoromânilor
şi a aromânilor: „Păstoritul a fost acela ce a cutreierat toate
ţinuturile locuite de români, păstrând între ei un contact viu şi contribuind
la o continuă unificare de grai... păstoritul a fost scutul individualităţii
noastre etnice”. 39
Prin comerţul pe care l-au practicat concomitent cu păstoritul la început,
37
Idem, Mic dictionar folcloric, p. VII.
38
Idem, Grai, Folclor, Etnografie, p. 33.
39
Ibidem.
86