Aromânii din AlbAniA – prezervAreA pAtrimoniului lor imAteriAl

prin acest scop cu preţuri fixe de „experţi” nu numai domeniile Statului,
ci şi orice proprietate particulară mare sau mică deopotrivă, încât puţinii
români care au câte o sfoară de pământ sunt expuşi să rămână şi fără aceasta.
Sărăcia generală a acestei populaţii româneşti este agravată apoi de
dureroasa ei stare sanitară. Şesul Musachiei acoperit de bălţi mărunte, e
bântuit grav de malarie: 50% din adulţi şi 65-70% din copii sunt loviţi de
această boală.
Astfel, pe de o parte, sărăcia şi malaria, pe de altă parte, albanizarea
treptată reduc necontenit numărul acestei categorii de români.
În urma lipsei lor de conştiinţă energică românească, ideea de a emigra
în România nu s-a ivit încă la dânşii. Abia câţiva inşi, coborâţi la şes din
ţinuturile Corcei, s-au gândit a-şi ridica un nou şi mai bun cămin în Dobrogea
de Sud. Mulţimea stă resemnată la rosturile pe care le are, cheltuind energie
multă pentru rezultate puţine şi stingându-se încetul cu încetul.
În cazul când politica noastră naţională şi mijloacele financiare ale
acţiunii noastre de colonizare ar găsi utilă şi realizabilă aşezarea unora
dintre aceste elemente româneşti în Ţară, s-ar putea face aici o selecţiune a
lor şi din această mulţime românească ce se pierde s-ar putea aduce în ţară
câteva grupuri de ţărani harnici, isteţi şi uşor adaptabili condiţiilor noastre
de viaţă.
III
Românii munteni locuiesc în regiunea Corcei, formând în ţinutul acesta
muntos un număr de comune curat româneşti. Abia în câteva dintre acestea
se găseşte alături de populaţia românească şi o slabă populaţie albaneză.
Numărul românilor munteni se ridică la 8.000 de suflete. Ocupaţiunea lor
principală este creşterea oilor, vitelor cornute şi cailor. În câteva comune
fac şi puţină agricultură.
O parte mai mică se ocupă cu cărăuşia, făcând transporturi în convoaie
de cai sau catâri în regiunile muntoase inaccesibile automobilelor.
Gospodăriile lor sunt frumoase, casele solide, vitele bune.
Conştiinţa lor românească este dezvoltată şi în trecut dânşii au dus o
luptă foarte energică pentru păstrarea caracterului lor românesc. Singurele
înjghebări bisericeşti (Corcea, Grabova, Şipsca, Pleasa, Nicea, Lunca) şi
şcolare (Corcea, Şipsca), pe care le mai avem în Albania sunt în mijlocul
acestor români. Din nenorocire, elementele intelectuale ieşite din rândurile
lor şi crescute în şcolile noastre au preferat să se stabilească în ţară, decât
să se reîntoarcă în comunele lor de origine, şi astfel poporul acesta vrednic
a rămas fără conducători.
Situaţia economică a acestor români înfloritoare odinioară, este în
231