Aromânii din AlbAniA – prezervAreA pAtrimoniului lor imAteriAl

formă evoluată. Urmaşii aromânilor constructori de altă dată conduc astăzi
importante trusturi de construcţii în numeroase centre urbane din Albania.
Tâmplăria şi sculptura sunt practicate cu pasiune de Ziso Musha şi fiul
său Mario Musha din localitatea Fier (i-am cunoscut cu ocazia cercetărilor
noastre). Acesta din urmă este absolvent al Academiei de Artă din Tirana.
Ţesutul la război este practicat, în mod tradiţional, de Maria Simaku, în
vârstă de 72 de ani, din Divjaka, o parte din produsele sale decorând cu gust
interiorul casei în care locuieşte.
Alături de practicarea acestor meşteşuguri, am constatat că aromânii
din Albania desfăşoară o serie de activităţi lucrative tradiţionale precum:
oieritul (mult sub nivelul de altă dată, asemenea celor din judeţul Constanţa),
agricultura, legumicultura. Dar şi unele noi. Prelucrarea laptelui, spre
exemplu, se realizează astăzi prin intermediul tehnologiei de ultimă
generaţie. Este cazul fraţilor Bakalli din Saranda şi micro-întreprinderea
de industrializarea laptelui pe care o deţin în satul natal Skala şi pe care
am vizitat-o cu ocazia cercetărilor noastre. Vestitelor hanuri de altă dată
întâlnite de-a lungul sau la întretăierea marilor drumuri comerciale ce
străbăteau Peninsula Balcanică le-au luat locul restaurantele şi hotelurile
ale căror patroni sunt şi aromâni. Dintre aceştia, am remarcat ospitalitatea
şi profesionalismul familiei lui Llambi Busho din Pogradeţ.
Viticultura este astăzi practicată cu succes de familia Kokoneshi din
Divjaka. Ne-a reţinut atenţia, în mod deosebit şi Thoma Musha din Fier,
inginer chimist, care împreună cu familia sa se ocupă de fabricarea berii.
Ca şi în cazul celor din judeţul Constanţa, unii tineri aromâni sunt renumiţi
contabili sau finanţişti, angajaţi ai unor bănci sau companii, apoi medici,
profesori, jurişti ş.a. Îmbucurător este faptul că o parte din aceştia au fost
bursieri ai statului român şi s-au întors în ţara natală, unde îşi fac datoria
cu succes.
În urma discuţiilor purtate cu cei intervievaţi s-au desprins o serie
de propuneri privind măsurile ce ar trebui întreprinse pentru perpetuarea
sărbătorilor şi obiceiurilor moştenite de la înaintaşi, a cântecelor, jocurilor
şi a meşteşugurilor tradiţionale. Accentul a fost pus pe creşterea numărului
de şcoli de genul celei de la Divjaka, refacerea bisericilor construite la finele
secolului XIX şi primele decenii ale secolului XX, cu sprijinul statului
român sau, după caz, construirea de biserici noi. Nu în ultimul rând, ne-a
reţinut atenţia dorinţa/necesitatea amenajării unor muzee de artă populară
cu specific aromânesc în Tirana sau în oraşele cu potenţial turistic, precum:
Pogradeţ, Corcea, Saranda, Elbasan, Divjaka, Moscopole.
Principalul rol revine, în opinia noastră, în continuare, educaţiei
17