Aromânii din AlbAniA – prezervAreA pAtrimoniului lor imAteriAl

I
Românii orăşeni sunt răspândiţi prin toate centrele comerciale ale
Albaniei, formând în unele oraşe chiar grupuri puternice. Numărul lor
este aproximativ de 10.000. În fruntea oraşelor cu populaţie românească
stă Corcea sau Coriţa cu 2.500 români; urmează apoi Beratul cu 1.800,
Fieri cu 1.500, Elbasan cu 900, Tirana cu 850, Cavaia cu 600, Durazzo
cu 600, Permeti cu 360, Pogradeţul cu 240 de suflete româneşti. În alte
oraşe numărul lor este neînsemnat; în Scodra (Scutari) 140, în Valona 90,
în Arghirocastro 30 de suflete.
Leagănul unei mari părţi din aceşti români orăşeni a fost Moscopole,
care pe la 1770 avea peste 60.000 locuitori aproape toţi români, avea o
tipografie, o bibliotecă publică, o viguroasă viaţă intelectuală şi comercială,
cu ramificaţii până la Pesta şi Viena. Din Moscopole îşi trag originea
familiile Şaguna, Gojdu şi Mocioni, care au jucat un rol aşa de important în
viaţa românească din Transilvania. Oraşul a fost jefuit şi ars în mai multe
rânduri de către faimosul Ali Paşa din Ianina între 1780 şi 1790. Populaţia
s-a resfirat de spaimă în toate părţile, mai ales spre nordul Albaniei, şi fiind
o populaţie de meseriaşi şi negustori s-a stabilit în oraşele unde nu mai
erau expuşi prădăciunilor şi răsbunărilor cumplitului paşă. Moscopole de
astăzi e un sat cu abia 700 locuitori, toţi români, economi de vite, trăind în
mijlocul ruinelor unui oraş.
Capitala ţării, Tirana, are o populaţie românească de 850 de suflete.
Aproape toată populaţia creştină ortodoxă a capitalei este românească; în
eforia parochială compusă de 6 membri, abia acum o lună a putut fi ales şi
un membru albanez.
Românii din oraşele Albaniei sunt pretutindeni harnici, pricepuţi şi
întreprinzători. O mare parte a comerţului şi industriei din această ţară e în
mâinile lor. Prin aptitudinile lor comerciale şi prin sârguinţa lor, aproape
toţi şi-au creat o stare materială înfloritoare. Sub regimul turcesc, apoi
în zilele continuelor frământări revoluţionare care au bântuit în Albania
până la 1924, aceşti români au suferit mult. De când însă regimul Regelui
Zogu a făcut ordine în ţară, ei îşi văd cu râvnă de afacerile lor, îşi măresc
întreprinderile, formează societăţi comerciale şi industriale, intrând
adeseori în legătură cu capitalul italian şi francez.
Albania actuală oferă activităţii acestor români un teren destul de
prielnic. De aceea, nici unii dintre dânşii nu se gândesc la o emigrare de
aici în România.
Din nenorocire, această categorie a românilor din Albania este expusă
unei lente, dar sigure, deznaţionalizări. Conştiinţa lor românească este şi
229