Aromânii din AlbAniA – prezervAreA pAtrimoniului lor imAteriAl

acest sat românesc, am recomandat ca institutor ajutor pe lângă d-sa pe
dl. Vasile Lazu, român de origine, singurul care ar fi avut şansă de reuşită,
ca unul care posedă cunoştinţe numeroase în părţile acestea. Neprimind
răspuns în chestiunea aceasta şi dl. Iuliu Nuşi rămânând neocupat, l-am
ataşat provizoriu la şcoala din Berat. Pentru a nu ne găsi în viitor în faţa
aceleiaşi stări de lucruri, reînnoiesc cererea mea de a fi numit şi însărcinat
cu deschiderea şcolii din Grădişte dl. Vasile Lazu.
La Ferica şcoala figurează de la 1895. Până în anul trecut nu se făcuse
nici un demers serios în sens de a obţine autorizaţia. În octombrie 1899,
m-am transportat în persoană în acest orăşel, unde în urma unei consfătuiri
cu românii doritori de a vedea înfiinţată şcoala română, s-a redactat o
petiţie, care a fost semnată de mai mulţi fruntaşi ai oraşului. Petiţia a fost
apoi prezentată mutesarifului din Berat. Aici, unde aveam mari speranţe în
concursul d-lui director al gimnaziului H. Gogiamani, absolvent al câtorva
clase ale gimnaziului grecesc din Ianina, şi fost institutor ajutor grec, petiţia
nici n-a fost referită Consiliului administrativ spre a fi rezolvată şi aceasta
pentru că dl. H. Gogiamani nu s-a mărginit numai a păstra o indiferenţă
culpabilă dar chiar a şi creat dificultăţi, influenţând asupra unuia din membrii
Consiliului Administrativ a face ca petiţiunea să fie aruncată la dosar.
Şcoala de fete din Berat a fost înfiinţată de răposata Anastasia
Christoforidi la 1890. A fost suprimată la 1896, iar în septembrie 1899
s-a dispus a se reînfiinţa, numindu-se ca institutoare doamna Eugenia
Chiristigiu, născută Sotir. Pentru redeschiderea acestei şcoli am rugat pe
dl. H. Gogiamani, directorul gimnaziului, ca în calitatea sa de cetăţean să
înainteze o petiţie semnată atât de d-sa cât şi de dl. G. Carbonara, de fel
din Berat, albanez de origine, dar profesor de limba italiană la gimnaziul
nostru, şi de alţi români care ar fi dispuşi să secondeze şcolile noastre,
prin care să se roage de Excelenţa Sa mutesariful, ca, în virtutea dreptului
acordat de gloriosul nostru Padişah, ca fiecare naţiune să se dezvolte în
graiul său, să binevoiască a dispune a se deschide şcoala de fete.
Într-adevăr dl. director înaintă o petiţie, nu însă în calitate de cetăţean,
după cum e şi firesc a se proceda, dar în calitate de director al gimnaziului
românesc. Petiţia ajungând la Ianina, s-a răspuns telegrafic prin autorităţile
locale din Berat că cererea directorului gimnaziului românesc se respinge.
Comunicându-mi-se la Bitolia, unde am fost invitat a lua parte la şedinţele
ţinute în vederea alcătuirii regulamentelor şi programelor de şcoală,
rezultatul negativ al petiţiei, am adresat d-lor H. Gogiamani şi V. Naca,
profesor, o scrisoare prin care recomandam d-lui H. Gogiamani ca, în
interesul cauzei, să îngrijească a se redacta o petiţie din partea românilor,
167