Aromânii din AlbAniA – prezervAreA pAtrimoniului lor imAteriAl

2) Şcoala din Cavaia funcţionează de la 1895.
3) Şcoala de la Tirana funcţionează de la 1899.
Spre a-mi da seama de situaţiunea acestor şcoli şi de mijloacele ce ar
trebui să întrebuinţăm întru obţinerea autorizaţiilor, m-am transportat în
persoană la faţa locului. La Durazzo, institutorul nu se găsea la locul său,
deoarece plecase la Bucureşti ca să reclame subvenţia ce i se cuvenea pe
exerciţiul anului şcolar 1898-1899 şi de acolo s-a întors la Constantinopol
ca să facă demersuri pentru obţinerea autorizaţiei. Timpul cât am rămas în
acest oraş maritim am avut ocazia a face cunoştinţa românilor, care mai toţi,
afară de câteva excepţii, care se găsesc în contact direct cu Consulatul elen
ori cu Mitropolia, doresc să vadă şi-n oraşul lor o şcoală naţională, unde săşi
poată instrui şi educa copiii. Cu această ocazie am avut prilejul a sonda
spiritul funcţionarilor guvernului otoman din acest ţinut. Cu părere de rău
am constatat că aceştia din principiu sunt contra şcolilor noastre şi aceasta
pentru că în Albania de la o vreme încoace, începând a se agita chestiunea
albaneziască, ai cărei motori principali sunt bănuiţi a fi agenţi secreţi ai
Austriei, şi care ar servi planurilor ei de anexare, şcolile noastre considerate
ca focare de propagandă austriacă, sunt privite cu ochi răuvoitori. Pentru
faptul acesta institutorul român nu numai că nu găseşte sprijinul ce guvernul
e dator a-i acorda, dar încă e persecutat pe toate căile.
Tot pentru aceste consideraţiuni nu s-a putut face nimic în chestiunea
şcolilor din Cavaia şi Tirana, deşi s-au adresat petiţii din partea românilor,
pe baza cărora au ieşit marbatalele care au fost înaintate la Scodra, reşedinţa
vilaetului, prin mutesariful din Durazzo. Răspunsul guvernatorului a fost
comunicat institutorilor respectivi cu deschiderea şcolilor în chestiune,
răspuns care ar suna după cum urmează: „Se respinge cererea românilor
şi nici pe viitor nu e posibil a li se satisface”. Motivul care l-a determinat
pe Excelenţa Sa Valiul de a da o astfel de defavorabilă soluţiune la cererea
românilor a fost reapariţia unei chestiuni dogmatice, care se credea
înăbuşită pentru vecie. Această chestiune care preocupă în aşa mare grad
spiritul funcţionarilor otomani este acţiunea agenţilor străini exercitată
asupra populaţiei creştine, îndeosebi asupra unei părţi din ea, a cărei religie
nu era încă bine cunoscută de vreme ce în casele lor erau serviţi de preoţi
creştini, în unele acte hogi, iar în matricola stării civile erau trecuţi ca turci
spre a fi convertiţi la catolicism.
În urma răspunsului categoric al Excelenţei Sale Valiului din Scodra,
provocat de împrejurările mai sus expuse, institutorii au fost invitaţi din
partea poliţiei a nu mai inoportuna autorităţile cu cererile lor. Domnii Cociu
Zugrafu şi Tachi Sufleri însărcinaţi cu deschiderea acestor şcoli şi-au făcut
165