Aromânii din AlbAniA – prezervAreA pAtrimoniului lor imAteriAl

de viaţă al aromânilor) – trebuie să obţină dreptul lor nelimitat de domiciliu
ca aromâni”.
În Albania, pe lângă susţinerea şcolii şi grădiniţei de la Divjaka,
unde învaţă aromâna şi româna peste 60 de copii, s-au mai alocat peste
2 miliarde de lei Bisericii ortodoxe aromâne cu hramul „Schimbarea la
faţă” din Corcea, patronată de Patriarhia Româna şi unde este paroh preotul
fărşerot Dumitru Veriga.
În evoluţia comunităţilor aromâneşti din Peninsula Balcanică se pot
distinge 3 etape ale procesului de deznaţionalizare:
1. Căderea Imperiului Otoman (1918) –al doilea război mondial – 1945;
2. Al doilea război mondial (1945) – anii 80 ai secolului XX;
3. Anii 80 ai secolului XX – prezent.
Referitor la răspândirea foarte mare a aromânilor în sudul Dunării, în
anul 1936 cu ocazia discursului de primire în Academia Română Th. Capidan
constata cu satisfacţie: „Astăzi, uitându-se cineva pe harta etnografică a
Peninsulei Balcanice rămâne uimit de împrăştierea lor (a românilor – n.n.)
extraordinară, mai ales în părţile de miazăzi, unde aceste populaţiuni se
înfăţişează sub o formă fragmentară faţă de blocul unitar şi indivizibil al
românismului din nordul Dunării. Prima expresie ce se desprinde din acest
aspect, aproape unic în istoria unui popor, este că, oricât de răsfirate apar
aceste populaţiuni pe cuprinsul Peninsulei Balcanice, originea lor trebuie
căutată nu numai în ţinutul carpato-dunărean, dar şi în Pind” 12 . La această
localizare mai adăugăm şi pe aceea destul de recentă întâlnită în lucrarea
lui Max Demeter Peyfuss, Chestiunea aromânească: „În Grecia masa
principală a aromânilor trăieşte pe văile Pindului. În unele localităţi din
Tesalia şi la poalele Olimpului, în zona muntelui Bermion şi în regiunea
dintre Filorma (azi Phlorina), Kastoria (azi Kezriye) şi Kozana (azi Kozane).
În Albania îi găsim în număr mare în regiunea Myzeqeja, ca şi în districtele
Priemetiş Kolice (azi Korcea), în Iugoslavia în mai multe sate dintre
Ohrida (azi Ohrido) şi Monastir (azi Bitolia), apoi Kruşevo lângă Perlepe,
câteva sate în apropiere de Struga şi mai mici aşezări pe Pljackavica, în
Macedonia răsăriteană. Cei mai mulţi aromâni din Bulgaria s-au strămutat
în 1940 în România, totuşi mai există – în afară de cei din oraşe – aşezări de
aromâni în Pirinska Makedonja şi în munţii Rodope. În sfârşit, în România
mulţi aromâni s-au stabilit în Dobrogea (în localităţile Cobadin, Ovidiu,
Mihail Kogălniceanu şi mai la nord), alţii în împrejurimile Bucureştiului
12
Theodor Capidan, Romanitatea Balcanică, discurs rostit la 26 mai 1936 în şedinţa solemnă
a Academiei Române, Bucureşti, 1936, Extras, p. 53; M.D. Peyfuss, Chestiunea aromânească.
Evoluţia ei de la origini până la pacea de la Bucureşti (1913) şi poziţia Austro-Ungariei, trad. de
N. Şerban Tanaşoca, Bucureşti, 1994, p. 13-14.
26