Aromânii din AlbAniA – prezervAreA pAtrimoniului lor imAteriAl

cadrul statelor lor. La acest aspect s-a mai adăugat poziţia statului grec,
poziţie afişată şi în prezent, de negare în totalitate a existenţei pe teritoriul
lui a altor etnii în afară de cea greacă.
În documente, cel mai des sunt numiţi români, aşa cum aceştia înşişi se
autointitulau considerându-se o parte componentă a naţiunii române. 4
Despre românii balcanici ne-au lăsat relatări interesante cronicarii
bizantini şi cei români; au fost analizaţi şi de reprezentanţii Şcolii Ardelene;
generaţia paşoptistă şi post paşoptistă s-a ocupat şi ea în mod special de
românii de la sud de Dunăre.
Din a doua jumătate a secolului al XIX-lea istoria şi existenţa românilor
sud-dunăreni a devenit fie subiect de cercetare, fie obiect de controverse între
etnografi, istorici, lingvişti. Tot din a doua jumătate a secolului al XIX-lea
de soarta românilor sud-dunăreni se vor interesa istorici, geografi, etnologi
şi literaţi apuseni, care vor călători în această zonă a Europei, lăsându-ne
relatări deosebite, impresionante chiar. Viaţa lor, sub toate aspectele a stat
în centrul istoriografiei occidentale, dar şi a celei româneşti. 5
În a doua jumătate a secolului al XIX-lea Mihai Eminescu remarca:
„Nu există un stat în Europa Orientală, nu există o ţară de la Adriatica
până la Marea Neagră care să nu cuprindă bucăţi de naţionalitatea noastră.
Începând de la ciobanii din Istria, de la morlacii din Bosnia şi Ertegovina,
găsim pas cu pas fragmentele acestei mari unităţi etnice în Munţii Albaniei,
în Macedonia şi Tesalia, în Pind ca şi în Balcani, în Serbia, în Bulgaria, în
Grecia şi până dincolo de Nistru, până aproape de Odessa şi de Kiev”. 6
Cât priveşte limba macedoromânilor, tot Mihai Eminescu remarca:
„e azi un adevăr cunoscut de toţi că e numai un dialect al limbii dacoromâne
şi că n-are a face deloc cu limbile neolatine ale Occidentului...”
Atât dialectul din Istria, cât şi cel macedoromân sunt varietăţi ale
limbii daco-române, cu mici deosebiri fonologice şi cu mari şi hotărâtoare
asemănări. 7
Istoricul şi lingvistul Max Demeter Peyfuss din Viena remarca şi el că:
„Limba aromânilor este structural identică cu daco-româna”.
4
Cristea Sandu-Timoc, Tragedia românilor de peste hotare (9-13 milioane),
Timişoara, 1994, p. 24.
5
Relatările călătorilor străini în Peninsula Balcanică au fost sintetizate de Valeriu
Papahagi în lucrarea Românii din Peninsula Balcanică după călătorii apuseni din secolul
al XIX-lea, publicată la Roşiorii de Vede în 1939. Autorul a reprodus în ordine cronologică
impresiile călătorilor apuseni care au scris despre români, atât” cei care i-au apreciat şi lăudat
cât şi cei care au avut cuvinte de ocară” la adresa românilor dunăreni.
6
„Curierul de Iaşi”, 6 decembrie 1876, p. 3; apud http://biserica.org-discusiongroups:
View topic: Fr. Constantin Alecse, Biserica. org, românii din Albania (Aromânii), p. 14.
7
„Timpul”, 27 august, 1882, p. 1.
23