O viziune asupra vietii - Asociația Pro-vita

96
Pavel. Natura umană şi-a pierdut spiritul de dreptate prin păcatul originar. Sfinţii
Părinţi au comentat, cu avânt sau cu moderaţie, sensul moral conferit cărnii de
Evanghelii.
Creştinismul a pus în valoare şi natura spirituală a trupului. Prin supunere,
carnea renaşte, îşi află bucurie în remodelarea spiritului după chipul lui Dumnezeu.
Trupul în felul acesta participă la lumina spiritului. Făgăduiala învierii se împlineşte
în întruparea în Cuvânt, a lui Isus Hristos.
Viziunea creştină este tot mai mult atacată în contemporaneitate. Încă de la
începuturile sale, creştinismul s-a confruntat cu cultura elenistică, fundamental
dualistă. Trupul, pentru Aristotel, avea calitate de instrument al sufletului. Teologii
medievali au încercat să realizeze o sinteză între viziunea iudeo-creştină şi cea
elenistică.
Trupul capătă o funcţiune centrală în gândirea secolului al XV-lea, unde
slăbiciunile şi senzualitatea lui sunt exploatate mai mult decât oricând. Renaşterea
impune redescoperirea trupului, împrospătându-i imaginea viguroasă cu o infuzie de
sorginte păgână. În felul acesta, se deschide tot mai mult calea devalorizării naturii
umane. Diverse teologii au zdruncinat şi mai mult viziunea creştină, unde trupul este
înţeles ca dar, ca lăcaş sacralizat prin prezenţa spiritului. Puzderia de ideologii a
secolului XX a redus omul la stadiul de obiect gânditor. Demnitatea sa a fost aşezată
în aceeaşi ordine cu capacitatea de valorificare a instinctelor grupului.
Dimensiunea sexuală implică o intenţie profundă a omului, dorinţa de a se dărui
cu totul celuilalt. Este una din exprimările iubirii, într-o formă radicală, având în
vedere că deschide calea spre o nouă viaţă, prin procreare.
1.3 Viziunea creştină asupra avortului
Textul Vechiului Testament pune în valoare faptul că omul este viu încă de la
concepţie. Spune psalmistul (David): „Că Tu ai zidit rărunchii mei, Doamne, Tu
m-ai alcătuit în pântecele maicii mele. Te voi lăuda, că sunt o făptură aşa de
minunate. Minunate sunt lucrurile Tale, şi sufletul meu le cunoaşte foarte. Nu sunt
ascunse de Tine oasele mele, pe care le-ai făcut întru ascuns, nici fiinţa mea pe care
ai urzit-o ca în cele mai de jos ale pământului. Cele nelucrate ale mele le-au
cunoscut ochii Tăi şi în cartea Ta toate se vor scrie; zi de zi se vor săvârşi şi nici una
din ele nu va fi nescrisă.” (Psalmul 138, 13-16)
Şi spune Iov: „Mâinile Tale m-au făcut şi m-au zidit şi apoi Tu mă nimiceşti în
întregime. Adu-Ti aminte că m-ai făcut din pământ şi că mă vei întoarce în ţărână.
Nu m-ai turnat oare ca pe lapte şi nu m-ai închegat ca pe caş? M-ai îmbrăcat în piele
şi în carne, m-ai ţesut din oase şi din vine. Apoi mi-ai dat viaţă şi bunăvoinţa Ta şi
purtarea Ta de grijă au ţinut vie suflarea mea.” (Iov 10, 8-12)
Să înţelegem, deci, că omul se află în mâinile lui Dumnezeu, şi Dumnezeu are
grijă de creşterea şi formarea lui. Din Noul Testament, se înţelege că eternul Cuvânt