O viziune asupra vietii - Asociația Pro-vita

118
fundamental al viabilităţii comunismului. Ideea promovării femeii a ascuns
totdeauna în spate intenţia de a suplimenta resursele forţei de muncă. Conceptul de
egalitate a condus la diminuarea atât a statutului femeii, cât şi al bărbatului.
Diferenţele dintre sexe trebuiau să dispară, astfel încât oamenii să nu aibă decât
calitatea de membru de partid şi de cetăţean.
Noul statut al femeii, atât cât s-a impus, a condus de fapt la amplificarea
tensiunilor din plan social. A existat continuu o contradicţie dinte rolul de mamă şi
cel de „om al muncii“. Aceste tensiuni au fost recunoscute în mod oficial în 1978, la
Conferinţa Naţională a PCR.2 Abia atunci s-a pus problema găsirii mijloacelor care
să uşureze muncile multiple ale femeii. A fost lansată astfel ideea construirii
centrelor de îngrijire a copiilor şi, pentru prima dată, s-a cerut dezvoltarea unei
industrii de aparate de uz casnic şi de producere a semipreparatelor alimentare.
Toate aceste măsuri, formulate mai întâi la nivelul programelor politice, au fost puse
cât de cât în practică după perioada „integrării“ în muncă forţată, la începutul anilor
’70. Astfel numărul femeilor salariate în industrie a crescut mereu.3
Atragerea în spaţiul public îi aducea femeii doar în mod aparent avantaje.
Egalitatea cu bărbatul a dus la suprasolicitarea ei. În acelaşi timp, „noul statut” a
atras diminuarea poziţiei sale în societate, fapt ce se distinge chiar din poziţiile
ierarhice inferioare, care i se rezervau. „În spaţiul public, al muncii, a funcţionat
segregaţia orizontală şi alocarea poziţiilor de conducere şi de decizie, deci celor de
putere, mai bine plătite, mai avantajoase şi mai mobile bărbaţilor. Femeilor le erau
asigurate locuri de muncă în conformitate cu viziunea tradiţională a self-ului
relaţional al femeii. Această viziune a dus la feminizarea serviciilor. În spaţiul
public, legat de politic, femeia era subreprezentată şi ocupa poziţii ierarhice
inferioare bărbaţilor, cu toate notele de optimism prezente în discursul public”.4
Echitatea socialistă nu funcţiona decât în aparenţă, femeile trebuiau să facă faţă, pe
de o parte, eforturilor profesionale, care erau din ce în ce mai mari, iar pe de altă
parte, sarcinilor lor fireşti de mame, soţii şi gospodine.
3. Sprijinul statului
Conceptul egalităţii genurilor, care presupunea privilegii noi pentru femeie şi
politici familiale noi, în ţările din Europa Centrală şi de Est, aflate sub influenţa
URSS-ului, a fost exagerat şi glorificat de organizaţiile feministe occidentale.5
Schimbările de la nivelul familiei au fost sprijinite, începând cu 1954, de măsuri
de creşterea asistenţei financiare pentru familie şi copii. Acestea însă nu au fost
2 Kligman, Gail, Politica duplicităţii. Controlul reproducerii în România lui Ceauşescu, Bucureşti,
Humanitas, p. 151
3 Liiceanu, Aurora, „Privat- public în viaţa femeilor în România. O perspectivă istorică”, p.2,
dactilogramă
4 Ibidem, p.2
5 Ibidem, p.2