O viziune asupra vietii - Asociația Pro-vita

14
sacralitatea naşterii sale. Ivirea sa pe lume, nedezlegată încă de raţiunea umană, nu
poate fi înţeleasă decât prin intervenţia lui Dumnezeu.
1.2 Umanitatea copilului nenăscut
Naşterea unui copil constituie un eveniment însemnat în viaţa omului. Acest
act, încărcat de o bogată mitologie culturală, nu poate explica începutul vieţii
omului. Taina începutului vieţii nu a fost pătrunsă de ştiinţe. Progresul lor, însă, a
adus multe detalii edificatoare, ce întăresc aspectul sacru al vieţii. Genetica arată că,
din primele momente ale evoluţiei proceselor biochimice, ce se declanşează după
actul conceperii, embrionului i se incumbă o structură cu o bogăţie de date cu nimic
mai prejos decât cea a omului matur. Cuvintele proorocilor, care mărturisesc
prezenţa lui Dumnezeu la concepere, conţin acelaşi mesaj ca şi cel al geneticienilor.
Tehnologia modernă a permis studierea comportamentului individual al copilului în
uter. Caracteristicile fătului au aceeaşi pregnanţă ca şi cele ale copilului deja născut.
Toate etapele evoluţiei intrauterine constituie nu etapele oricărei fiinţe, ci ale uneia
înzestrate cu suflet raţional. Ştiinţa a scos în evidenţă caracterul continuu, programat
al procesului de dezvoltare a embrionului, începând de la primele sale stadii. Nu
există o diferenţă substanţială între zigot, forma de viaţă căpătată imediat după
concepţie, şi nou-născut. Datele biologiei ne permit astăzi să constatăm că fiinţa
umană îşi începe ciclul vital de la forma zigotului, de la fuziunea gameţilor, fiind
acelaşi individ biologic cu adultul de mai târziu. Desigur, datele oferite de biologie
nu permit afirmarea naturii umane, căci aceasta implică prezenţa spiritului, care
încarnează fiinţa umană. Atât religia, cât şi filozofia arată că persoana umană are, în
acelaşi timp, o parte spirituală şi una corporală. Corpul reprezintă condiţia
indispensabilă ca omul să aibă viaţă proprie în lume. Inseparabilitatea spiritului de
corp arată că începutul fiinţei umane coincide cu începutul evoluţiei individului
uman.
De altfel, investigaţiile geneticii au impus răspunsuri ca cele oferite de religie şi
filozofie, arătând că, de la concepere, omul a primit toată zestrea genetică. Acest fapt
întăreşte concluzia că embrionul este o persoană umană şi justifică aprecierile
privind asigurarea demnităţii şi inviolabilităţii lui. Viaţa umană începe în momentul
concepţiei, în momentul când oul este fecundat. Atunci începe o nouă viaţă, care nu
este nici a tatălui, nici a mamei. Ia naştere o fiinţă umană, care se dezvoltă separat,
care trebuie să se bucure de demnitate şi să-i fie asigurate drepturile ce decurg de
aici.
1.3 Concepţia
Viaţa omului din burta mamei a rămas un capitol mai puţin cunoscut din
procesul dezvoltării umane. Oamenii în general nu cunosc îndeajuns ce se întâmplă
în perioada de dinainte de naştere. Embrionul sau fătul rămân în continuare entităţi