O viziune asupra vietii - Asociația Pro-vita

18
secretă în permanenţă enzime de protecţie. Când organismul mamei şi embrionul au
căzut de acord asupra locului formării cuibului, secreţia cililor devine mai
abundentă, iar concentraţia enzimelor se amplifică. Mucoasa permeabilă se erodează
sub embrion, iar acesta, ajutat de vilozităţi şi secreţii, rupe ţesuturile glandelor şi
pereţii capilarelor. Blastocistul se scaldă într-o baie de sânge. Endometrul ţese, după
aceea, peste embrion, o plasă de epitelii, până îl va acoperi complet. La sfârşitul
săptămânii a doua, blastocistul are deja 3 straturi, din cel periferic urmând să se
dezvolte placenta.
1.6 Limita cercetărilor distructive pe embrion
Pentru foarte mulţi oameni de ştiinţă, încheierea nidaţiei la 14 zile constituie
momentul începutului individualizării fiinţei umane. Stratificarea celulelor constituie
semnul că celulele germinative se transformă în celule somatice diferenţiate, din
fiecare urmând să se dezvolte, pe parcursul următoarelor săptămâni, mugurii
organelor vitale. Raportul Warnock (Marea Britanie), făcut public în 1984, care
cuprinde concluziile Comisiei Warnock, a impus această etapizare în evoluţia
dezvoltării umane, fapt care a dat curs liber cercetărilor distructive pe embrionul
uman.
Geneticienii creştini subliniază ideea evoluţiei vieţii sub forma unui proces
continuu, pornind de la momentul fecundaţiei. Robert Debré este de părere că
„aportul recent al biologiei ne-a învăţat că adevărata naştere corespunde fecundaţiei.
Noi considerăm că fiinţa umană, pe cale de dezvoltare, suferă un proces continuu şi
că nu există nici un moment în care să se poată spune că nu este om în devenire.
Orice fiinţă umană începe cu o celulă unică. Viaţa umană începe cu celula fecundată.
Nu există nici o etapă în care să ai dreptul să o opreşti.” 7 Aceeaşi idee o afirmă şi
Jérôme Lejeune, cunoscut om de ştiinţă francez: „Înainte de embrion, există numai
spermatozoidul şi ovulul. Când ovulul e fecundat de spermatozoid, se obţine zigotul.
Iar când zigotul se divide, devine embrion... După conceperea sa, un om e un om.” 8
După nidare, hrana şi oxigenul din sângele mamei trec în sângele copilului. Cu
timpul, blastocistul va pierde vilozităţile de la exterior, şi suprafaţa sa, în a doua
lună, ajunge să fie netedă. Doar în zona mai profundă aceste franjuri se păstrează,
alungindu-se, ca nişte rădăcini, în ţesutul matern, dând naştere, în final, placentei.
Placenta, care realizează legătura dintre embrion şi ţesutul matern, face totuşi ca
sângele mamei şi al embrionului să nu se amestece. În această perioadă, are loc
intensificarea „dialogului” dintre organismul mamei şi embrion. Mama îşi creează
imunitatea la acest „corp străin”, iar embrionul începe să emită „semnale” mai
7
Apud Astărăstoae, Vasile, Trif, Almoş Bela, Essentialia in bioetica, Iaşi, Editura Cantes, 1998, p.99
8
Apud Pr. Dumea, Claudiu, Omul între „a fi” şi „a nu fi”, Bucureşti, Editura Arhiepiscopiei Romano-
Catolice, 1998, p.62