O viziune asupra vietii - Asociația Pro-vita

117
Violenţa mijloacelor de punere în practică a unor asemenea idei i-a obligat pe
oameni să-şi asume o continuă stare de scepticism. Până la urmă, din nefericire,
legislaţia restrictivă în domeniul avortului, în acest cadru politic opresiv, nu a avut
finalitatea scontată.
2. Statutul femeii
Statul comunist a căutat, încă de la începutul instalării sale, înfruntând
principiile unei societăţi profund religioase, să „aşeze pe noi baze” relaţiile dintre
bărbat şi femeie. În perioada interbelică, acestea funcţionau după modelul
tradiţional. Şi bărbatul, şi femeia aveau roluri distincte. Bărbatul asigura sursele
materiale, iar femeia, creşterea şi educarea copiilor. Industrializarea, iniţiată în mod
agresiv în anii ’50, cerea tot mai multă mână de lucru. În mod determinist, urmând
acest scop precis, statul a iniţiat măsuri pentru schimbarea statutului femeii, mergând
pe principiul lărgirii bazei de procurare a forţei de muncă.
Egalitatea de şanse sau despovărarea de prea multele obligaţii nu au fost decât
sloganuri, care, în mod oportunist, veneau în prelungirea ideologiei feministe,
renăscute, în anii ’60 în Occident. Scopul evident, neperecizat în mod deschis, a fost
atragerea femeii în zona muncii salariate. Astfel, a fost elaborat un întreg edificiu
legislativ, prin care, doar la modul declarativ, trebuia pusă în practică aducerea
femeii la acelaşi statut social cu bărbatul. Egalitatea dintre femeie şi bărbat, care, în
spiritul determinismului vremii, viza o evaluare a cantităţilor decât a calităţilor, a
fost formulată, pentru prima dată, în Constituţia din 1952. Această prevedere a fost
dezvoltată şi în noul Cod al Familiei, promulgat în 1953.
Concomitent cu aceste modificări, şi programele partidului comunist au trasat
noi priorităţi politice şi economice. Cererea sporită de forţă de muncă, determinată
de industrializarea socialistă, a inclus schimbări în ierarhia rolurilor îndeplinite de
bărbat şi femeie. Femeia era obligată din ce în ce mai mult să-şi asume rolul de
salariată, în dauna celui de mamă, ceea ce a condus la diminuarea importanţei
copiilor şi a educaţiei lor în sânul familiei. Aceste schimbări nu erau specifice numai
României, ci întregului bloc comunist. Trebuie remarcat şi faptul că linia impusă de
URSS urma îndeaproape unele schimbări din Occident. La începutul anilor ’60,
opiniile privind „liberalizarea sexului“ au fost fundamentele pentru noile orientări
ideologice din Vest. Pe acest fundal, ideile feminismului deveneau tot mai
pregnante. De aceea conceptul egalităţii femeii cu bărbatul, promovat în România,
poate fi asimilat cursului larg al ascensiunii feminismului pe plan internaţional.
Deşi statul autoritarist a promovat politici în favoarea femeii, intervenţiile sale
fiind nerealiste, au avut până la urmă efecte nescontate. Egalitarismul, dirijat politic,
a condus de fapt la împovărarea femeii. Ca să camufleze realitatea, propaganda a
impus câteva mituri în societatea comunistă. Literatura vremii a evidenţiat rolul
femeii de mamă, de soţie şi de creator de bunuri, din care primele două au fost
diminuate fără cruţare pentru potenţarea celui din urmă, care constituia un principiu