O viziune asupra vietii - Asociația Pro-vita

3.3 Probleme de natură etică la clonare
Opinia publică, la toate nivelele ei (ştiinţific, politic sau religios), şi-a exprimat
neliniştile în legătură cu amploarea care au luat-o cercetările în domeniul clonării
umane. Clonarea, ca metodă generală, atentează la viabilitatea organismelor,
mergând în direcţia unei fixaţii genotipice, în contra principiului naturii, care asigură
dezvoltarea vieţii, ce duce la diversitate genetică.
Naşterea omului pe această cale ignoră principiul valorii personale a corpului
uman. Statutul omului, în felul acesta, este schimbat chiar de la concepţie. Nu mai ia
naştere prin întâlnirea a doi gameţi, ceea ce presupune zestrea genetică a doi părinţi.
Prin tehnicile de laborator, copilului i se asigură descendenţa doar a unui singur
părinte. În mod violent i se impune un anumit destin. Prin manipulare genetică există
posibilitatea creării de organisme identice, ce ar putea fi mai uşor dominate şi
utilizate de sisteme politici totalitare.45 Clonarea unor indivizi dotaţi numai cu o
anumită funcţiune, care sunt rezistenţi doar la radiaţii nucleare sau la anumite medii
poluante, poate fi utilizată în activităţi diverse, preponderent politice.
Crearea de indivizi identici, din punct de vedere biologic, ar putea răsturna
relaţiile de familie. Fiul, născut prin clonare, poate fi considerat un geamăn sau un
frate al tatălui. Aşa stau lucrurile din punct de vedere genetic, situaţie ce duce la
distrugerea echilibrului psihologic al familiei, nemaiexistând suport pentru relaţii de
tip paternal. Lucrurile s-ar complica şi mai mult, dacă copilul-clonă ar aparţine unui
homosexual sau unei lesbiene.
Din punct de vedere psihologic, cea mai mare traumă o constituie însă lipsa
originalităţii. Omul, fiind o creaţie a unei lumi ce are la bază relaţiile sociale şi
principiul diversităţii, nu se împacă cu ideea de duplicat. Dificultăţile de natură
psihologică sporesc, atunci când cel care asigură paternitatea ADN-ului este un
necunoscut sau ţine să rămână anonim. Copilul nu mai poate afla nimic despre
descendenţa sa biologică.
Clonarea presupune un anumit determinism care îl lipseşte pe om de
posibilitatea de a avea un destin. Din punct de vedere biologic, un asemenea om este
legat de evoluţia modelului său, căci în programul său genetic sunt înscrise toate
calităţile sau defectele antecesorului.
Şi clonarea terapeutică presupune probleme de ordin moral nerezolvate.
Existenţa ţesuturilor sau a organelor de schimb, create în vederea transplantului,
deschide oportunitatea unui adevărat marketing, iar ca subiect de comercializare,
persoana umană este diminuată, devenind mijloc şi nu scop.
Manipularea genetică asigură punerea în practică a unor capricii ale omului. În
felul acesta poate fi judecată chiar dorinţa acelora care-şi doresc reproducerea unei
45 Ibidem, p. 226
89