O viziune asupra vietii - Asociația Pro-vita

neprecizate, deşi studiile arată că, în uter, ei au acelaşi comportament individual ca
şi copiii sau adulţii. Sir William Liley, primul doctor care a efectuat transfuzia de
sânge la un făt, observa cu candoare: „După naştere, vedem mulţi copii dormind în
poziţii ciudate. De fapt, în timpul odihnei, ei caută aceleaşi poziţii din uter. Cei care
îşi sug degetul în uter, sunt mâncăcioşi după aceea. Cei care sunt leneşi în uter, sunt
leneşi şi când se nasc.” 2
Caracteristicile comportamentale distincte apar imediat după concepţie. Copilul
în aceste momente nu este numai o masă pasivă de protoplasmă şi sânge. În uter, el
se dovedeşte a fi foarte activ, căutând să se orienteze astfel încât să aibă o dezvoltare
cât mai bună. „Cu câţiva ani în urmă, pe când administram un anestezic, într-o
ruptură de trompe, într-o sarcină (la 2 luni), mi s-a întâmplat să văd cea mai mică
fiinţă umană pe care am putut-o vedea vreodată. În interiorul sacului embrionar, care
era intact şi transparent, se distingea un bărbat minuscul înotând foarte viguros în
lichidul amniotic. Fiinţa micuţă, perfect dezvoltată, cu degete lungi la mâini şi
picioare, avea pielea aproape transparentă, vene şi artere delicate pronunţate la
extremităţi. Bebeluşul era extrem de agil şi nu arăta deloc ca acele fotografii şi
desene ale embrionilor din cărţi. Când sacul a fost deschis, fiinţa minusculă a rămas
fără viaţă, arătând la fel ca oricare alt embrion la această vârstă, cu extremităţi
nefinisate şi inerte.” 3
Ne-am obişnuit să percepem mama şi copilul ca fiind aceeaşi entitate. Trebuie,
însă, să-i înţelegem ca pe două persoane separate, chiar din perioada prenatală,
pornind de la argumentul oferit de medicii embriologi, care subliniază că cei doi au
fluxuri de sânge diferite. „Toţi părinţii trebuie să ştie că fiinţa pe care au conceput-o
împreună este autonomă, că are dreptul să trăiască o viaţă numai a ei, care nu este
nici a tatălui, nici a mamei, ci propria sa viaţă, care începe să se dezvolte in utero.
Părinţii trebuie să fie gata să însoţească dezvoltarea copilului care le-a fost dăruit
încă din momentul conceperii, trebuie să-i fie alături pe acest drum... să-l
călăuzească, atâta tot.” 4
Copilul, e adevărat, în această fază, are o relaţie specială cu mama sa. Acest fapt
îi asigură întreg suportul vital, necesar pentru a evolua în uter şi a se naşte. „Dacă un
bărbat şi o femeie au raporturi sexuale, aceştia trebuie să-şi ia asupra lor şi
responsabilitatea sarcinii, când aceasta apare. Scopul cel mai important este să-i
protejăm pe inocenţi, pe cei care nu se pot apăra singuri. O dată ce o femeie devine
însărcinată, fătul este o fiinţă totală separată, distinctă şi unică, nu este o parte a
corpului său decât în ceea ce priveşte alimentaţia şi siguranţa.” 5
2
Apud A Way of Life, Affirming a pro-life culture in Northern Ireland, The Society for the Protection of
Unborn Children, ed.2, martie 2002, p.3
3
Dr. Rockwell, Paul E., http://www.prolife.com/FETALDEV.html
4
Martino, Bernard, Bebeluşul este o persoană. Povestea minunată a nou-născutului, Bucureşti,
Humanitas, 2002, p.61
5
Grady, John, Abortion Yes or No?, Rockfor, Illinois, Tan Books and Publishers, Inc, 1967, p.18
15