O viziune asupra vietii - Asociația Pro-vita

170
Revoluţia sexuală, declanşată la începutul anilor ’60, a condus la o schimbare
radicală a definirii persoanei umane.105 Separarea sexualităţii de fertilitate a avut ca
efect desacralizarea actului de concepţie. S-au conturat astfel câteva modele privind
înţelegerea concepţiei. Omul a devenit prizonierul plăcerii, iar etica hedonistă a
propagat o cultură în care durerea şi suferinţa au devenit contravalori. Acest model
etic face posibilă confuzia fericirii cu plăcerea fizică, cu satisfacţia simţurilor. Omul,
pierzându-şi sensul religios, care constituie, de fapt, sensul lui fundamental, şi-a
asumat o libertate nelimitată, devenind prizonierul unui subiectivism exacerbat, ceea
ce a făcut ca să dispună întru totul de viaţa şi de moartea sa. Medicinii, ca instrument
perfecţionat, i se cere să-i asigure omului integritatea fizică, psihică şi socială şi o
moarte nedureroasă. Eutanasia este înţeleasă ca o cale de a înlătura durerea şi
agonia. De fapt, de a înlătura un mister nepătruns, acela al suferinţei, care premerge
morţii.
Într-un asemenea cadru de relativism moral, unde avortul a căpătat dimensiuni
nemaiîntâlnite în istorie, se amplifică tendinţele, care decurg din mentalităţile
abortive: cercetarea pe embrionii umani (alegerea sexului, schimbarea sexului,
eugenia), clonarea şi eutanasia. Punctul de vedere consumist şi pragmatic domină
asupra scopurilor şi mijloacelor vieţii. Cercetările pe embrionii umani au fost
generate de conceptul de îmbunătăţire a „calităţii vieţii”, un concept fundamental al
viziunii utilitariste. Graniţa dintre om şi natură a devenit tot mai subţire, iar ideile
materialismului au impus acceptarea conceptului de evoluţie asupra naturii morale.
Dezbaterile din anii ’70-’80, care au dat răspunsuri incorecte asupra problemei
avortului, au deschis şi calea ofensivei eutanasiei. Noţiunea de eutanasie a fost
introdusă mai întâi în secolul al XVII-lea, însemnând „moarte uşoară”.106 Ea s-a
lărgit rapid, astfel încât, în secolul al XVIII-lea, desemna acţiunea de moarte blândă,
iar în sec. al XIX-lea, „moarte din milă”. Actualmente, noţiunea şi-a adăugat noi
semnificaţii, însemnând „a omorî din milă pentru a suprima suferinţele extreme sau
a evita copiii anormali, dezvoltarea bolilor incurabile sau a maladiilor psihice,
evitând o viaţă imposibil de suportat, ce implică greutăţi prea mari pentru familie
sau societate”.107
Pornind de la definirea intenţiilor şi mijloacelor, se face uneori distincţie între
eutanasie activă, când este bine conturată dorinţa de a cauza moartea „prin
administrarea unei injecţii letale”,108 şi eutanasie pasivă, când intenţia vizează
atenuarea durerilor unei boli sau ale unei agonii, existând riscul asumat de a suprima
viaţa prematur (când se suprimă tratamentul care menţine în viaţă o persoană
105 Dumea, Claudiu, Omul între «a fi» sau «a nu fi»/Probleme fundamentale de bioetică, Editura
Arhiepiscopiei Romano-Catolice, Bucureşti, 1998
106 Seaudeau, Jacques (Mons.), Le probleme de l’euthanasie, de l’avortement et de SIDA dans l’Europe
de l’Est în Congresul Internaţional «Familia şi viaţa la începutul unui mileniu creştin», Bucureşti, 2002,
p. 256-257
107 Ibidem
108 Ibidem