O viziune asupra vietii - Asociația Pro-vita

unui făt ucis prin avort. Durerea, spun oamenii de ştiinţă, este simţită prin anumiţi
receptori. Aceştia primesc semnale alarmante, care, prin reţeaua nervilor, ajung la
măduva spinării. Nervii din măduva spinării trimit mesaje către creier, unde se
înregistrează durerea.
Fătul, începând cu a 10-a săptămână de gestaţie, poate simţi fiorii durerii. Are
constituite toate structurile necesare pentru aceasta. Senzorii şi nervii încep să
funcţioneze încă de la a opta săptămână. Atunci sistemul nervos este extins.
Mişcările fătului nu sunt lipsite total de coerenţă, ci răspund la anumiţi stimuli.
Nervii, care transmit semnalele de la piele la măduva spinării, sunt formaţi până în
săptămâna a 7-a.
Talamusul are structura formată deja, în luna a 9-a de gestaţie. Mesajele
senzoriale înregistrate de acest organ, aflat în stadiu normal de dezvoltare, vor fi
trimise către cortex. Noile cercetări au arătat că talamusul joacă un rol important în
procesul formării conştiinţei. Până nu demult, se credea că funcţiile senzoriale
existau doar în cortex. Cercetări şi experienţe de laborator demonstrează că acestea
pot funcţiona şi în alte părţi ale creierului. Cercetătorii de la Universitatea din
California, Los Angeles (SUA), 13 au observat că şi copiii fără encefal (acefalici),
simt durerea. Se înţelege că fătul reacţionează la stimuli la fel ca şi adultul. Medicii
susţin că un copil reacţionează la durere în mod firesc din a 8-a săptămână. Dacă
palma unui copil nenăscut ar fi înţepată cu un bold, acesta ar deschide gura de durere
sau şi-ar retrage mâna.
Concluziile cercetătorilor sunt anticipate de multe ori de practica medicilor.
Astfel, dr. Maria Antoaneta Ciochircă a descris cu multe amănunte în ziarul
„Adevărul” modul în care un embrion simte durerea despărţirii de trupul matern:
„La trei săptămâni sunt schiţate toate trăsăturile din care vor lua naştere organele
fătului. Tot atunci apare prima schiţă a sistemului nervos central, ca şi sensibilitatea
la schimbările de mediu din interiorul cavităţii uterine. Aceste schiţe se dezvoltă,
apar ţesuturi şi organe, iar la zece săpătămâni (două luni şi jumătate) embrionul are
formă tipic umană. În toată această perioadă, câmpul de sensibilitate al embrionului
se lărgeşte şi acestuia i se pot produce suferinţe. Femeia care ştie că se duce să facă
un avort are un stres. La rândul lui, embrionul, aflat în legătură cu mama, are o stare
de anxietate. Cred că embrionul percepe schimbarea chiar în momentul în care
femeia îşi pune problema avortului. În timpul avortului, embrionul are exact
suferinţa pe care o are orice organism din care se taie sau care este zdrobit.” 14 Tot în
acest articol se mai menţionează că „... începând din a 52-a zi a vieţii uterine,
embrionul răspunde senzaţiilor dureroase (conform aprecierilor făcute de
academicianul român Constantin Maximilian). Când simte că va muri, fătul se
strânge, de parcă ar vrea să se apere. Oare dacă ar avea lacrimi, ar plânge, aşa cum
fac copiii speriaţi de întuneric, de injecţii sau pentru că au căzut? Cred că dacă un
ginecolog, care face avorturi, ar privi în timp şi ar vedea că embrionul sau fătul
13 A Way of Life, p.6
14 Apud Moisin, Anton, Ocrotirea copiilor nenăscuţi, Sibiu, 1997, pag. 19
23