O viziune asupra vietii - Asociația Pro-vita

ob de mac, este legată genetic de ambii părinţi, dar se distinge de aceştia, căci are o
individualitate distinctă din punct de vedere genetic. Structura ADN-ului, într-o
formulă unică, are un statut valoric echivalent cu cel al unei persoane umane.
Materialul genetic conţine toate caracteristicile dezvoltării somatice ulterioare, ceea
ce permite profilarea nu numai a genului, dar şi a constituţiei sistemului osos şi a
celui nervos, a caracteristicilor faciale, a culorii ochilor. E drept, coerenţă, distincţie
şi individualitate în exces nu există, dar procesul evoluţiei biologice are formele
trasate prin datele genetice.
Jean Daussat, cunoscut genetician francez, carcaterizează astfel condiţia de
unicat a embrionului: „Nu a fost şi nici nu vor fi vreodată pe pământ, cu excepţia
gemenilor adevăraţi, doi oameni egali din punct de vedere genetic”. Iar doctorul
Robert Edwards a descris-o astfel pe Louise Brown, primul copil născut în laborator:
„Am văzut-o ultima dată când însemna doar 8 celule într-o eprubetă. Mi s-a părut
minunată atunci, cum este şi acum.” 6
La 30 de ore după concepţie, începe un şir lung de divizări şi diferenţieri,
„program” care se încheie după 4 zile. Fisiunea, cum spun embriologii, duce la
crearea de celule identice, întâi două, apoi patru, opt, şaisprezece, treizeci şi două
etc. În stadiul de adult, organismul se compune din aproape 20 milioane de celule.
Când divizarea ajunge la 12-16 celule (stadiul de „blastocist” sau, mai explicit, de
„vlăstar”), embrionul seamănă cu un ciorchine sau cu o mură, de aceea a fost botezat
morula (în latină, „dudă”). Acest ghem de celule, de aceeaşi dimensiune cu zigotul,
a ajuns, din trompă, la intrarea în uter. Deplasarea sa a fost determinată mai ales de
mişcările ondulatorii ale trompei. Lichidul vâscos, secretat de pereţii plini de cili ai
trompei, se va infiltra în spaţiile libere ale boabelor ciorchinelui, adică ale
blastomerilor.
Până să ajungă în uter, unde se va fixa, la periferie se profilează un strat distinct,
care, pe măsură ce morula se apropie de uter, devine tot mai poros, micile denivelări
dând naştere la o mulţime de vilozităţi, ca un puf de găină la scara micronilor. După
trei zile, blastocistul, adică morula cu celule stratificate, ajunge în uter, unde poate
rătăci o zi, chiar două, căutându-şi un loc bun pentru cuibărire (nidare).
Implantarea are loc la aproape 6 zile de la concepţie. În acest răstimp,
endometrul, peretele uterului, se umflă, ca un burete, fiind bine irigat de umori şi
sânge.
1.5 Nidarea
Blastocistul se opreşte, de obicei, într-un loc unde tonusul muscular este mai
scăzut, spre fundul sacului uterin. Între embrion şi trupul mamei are loc primul
dialog (timp de două ore) prin care îşi confirmă reciproc soluţiile hotărâtoare. În
acest moment, ghemul de celule are la suprafaţa sa un covor de vilozităţi, care
6 Apud A Way of Life, p.4
17