O viziune asupra vietii - Asociația Pro-vita

132
Stilul de viaţă al familiei tradiţionale era dominat de ideea autorităţii. Exista o
scară de valori bine determinate. Raporturile dintre părinţi şi copii erau relativ
rigide, autoritatea fiind reprezentată de părinţi şi de vârstnici. Valorile morale,
spirituale sau educaţionale se păstrau prin regulile nescrise. Aceste mentalităţi au
fost atât de puternice, încât şi în această ultimă perioadă, când domneşte „modelul
nuclear”, raporturile dintre membrii ei poartă pecetea celor din familiile de origine.
Stilul de viaţă modern a întors pe dos această structură. Spiritul autorităţii a fost
înlocuit cu cel al cooperării şi egalităţii. Au apărut valori noi, care stau la temelia
familiei de tip nuclear, iar dintre acestea cele mai importante sunt egalitatea,
schimbarea şi comunicarea. Pentru a susţine asemenea valori au fost necesare alte
aptitudini: spiritul competitiv, nonconformismul şi însingurarea.8 Sociologii români
consideră că familia românească deja nu mai funcţionează după modelul tradiţional.
Membrii săi, inclusiv părinţii, îşi urmează doar interesele personale. După normele
vechi, spiritul sacrificiului se asocia cu acela al autorităţii. Părinţii activau doar în
folosul familiei şi al copiilor. 9
La nivelul relaţiilor economice, care domină ansamblul social, au apărut
schimbări mari la capitolul producerii de bunuri şi la cel al administrării bugetului de
venituri şi cheltuieli al familiei. Familia nu îşi mai poate asigura existenţa din
propria producţie, membrii ei fiind dependenţi de câştigurile din afara
gospodăriei.10 S-a schimbat şi felul cum era asigurată pregătirea profesională.
Ocupaţiile şi informaţiile din această sferă nu mai sunt transmise prin relaţia părinţicopii.
Foarte mulţi membri ai familiei muncesc în întreprinderi şi servicii sociale. Pe
de altă parte, trebuie menţionat că părinţii, în majoritate crescuţi în limitele
sistemului comunist, marcat de ateism şi izolare, nu posedă aptitudini şi cunoştinţe,
care să asigure o instrucţie corespunzătoare copiilor, ca să-i aşeze bine în
contemporaneitate. Mai mult, copiii ies din sfera părinţilor pentru perioade lungi de
timp, de la vârste fragede. Nu mai au conştiinţa unor relaţii apropiate, în centrul
cărora să existe acţiuni de tip educativ.
Solidaritatea în sânul familiei moderne se diminuează. Oamenii trebuie să facă
faţă unei mobilităţi sociale din ce în ce mai mari, condiţie impusă de distanţele lungi
dintre locurile de muncă şi reşedinţa familiei. În felul acesta, familia se macină, căci
creşte separarea fizică şi afectivă între membrii ei. O dată cu solidaritatea, se
deteriorează şi relaţia conjugală. Relaţiile dintre părinţi încep să fie determinate de
frământări şi contradicţii. Acestea sunt rodul unui complex mare de factori:
emanciparea femeii, schimbarea rolurilor în familie sau preocupări de ordin sexual.
Frământările sunt determinate şi de existenţa unor modele culturale diferite la
nivelul generaţiilor.
8 Mitrofan, Iolanda, „Schimbări şi tendinţe în structura familiei” în revista „Sociologia familiei“, nr. 2,
1999
9 Mihăilescu, Ioan, „Politici sociale în domeniul populaţiei şi familiei”, în vol. Politici sociale. Românii
în context european, Bucureşti, Editura Alternative, 1999, p.35
10 Iluţ, Petre, Familia – cunoaştere şi asistenţă, Cluj-Napoca, Editura Argonaut, p. 195