O viziune asupra vietii - Asociația Pro-vita

76
1997, era rezultatul unui tratament de fertilizare in vitro. În Danemarca, această rată
este mult mai mare, 1 la 38, adică 2,6%.
În România, primul centru de fertilizare in vitro a început să funcţioneze la
Timişoara, în 1995. Primul român, conceput în eprubetă, Daniel G., din Timişoara, a
împlinit, în 2003, 7 ani. Conceperea sa a fost realizată la Clinica Universităţii de
Obstetrică şi Ginecologie „Bega” din Timişoara, sub conducerea profesorului Ioan
Munteanu. Începând cu 1995, au mai apărut patru astfel de laboratoare la Bucureşti.
În toate aceste centre, până în prezent, au fost concepuţi peste 1000 de copii.
Tehnica şi metodele, omologate în străinătate, nu permit ţinerea în viaţă a
embrionului decât maximum 56 de ore,5 ceea ce implică greutăţi mari la implantare.
Prof.dr. Bogdan Marinescu, directorul Clinicii „Panait Sârbu” din Bucureşti, susţine
că, în Departamentul de Reproducere Umană Asistată, înfiinţat în 1999, au fost
concepuţi şi născuţi, până în februarie 2003, 101 copii. Ultimul copil a fost conceput
printr-o tehnică nouă (ICSI), care constă în injectarea artificială a spermatozoidului
în interiorul ovulului. În această clinică, de altfel, au fost concepuţi singurii copii din
ţară prin inseminare cu spermă de la donatori. De asemenea, aici s-au născut şi
primii copii concepuţi cu embrioni congelaţi, iar din 2003 acest centru dispune de un
program de monitorizare, ce cuprinde tratamentul efectiv şi evidenţa stocurilor din
banca de spermă şi din banca de embrioni.6
În România, după opt ani de la primele experimente FIV, totuşi, nu există încă o
legislaţie în domeniul procreării asistate. S-a mers după principiul deja consacrat că
“atât cât nu există o lege, nimic nu este în afara legii”.7 „Din păcate, tehnicile de
procrearea asistată medical nu au un suport juridic adecvat şi nu s-au pus frecvent în
discuţie, datorită, în special, unor omisiuni medico-juridice”.8
1.4 Probleme de natură etică la fertilizarea in
vitro
Aplicarea tehnicilor de fertilizare in vitro ridică o întreagă gamă de probleme,
de la cele care ţin de ştiinţa biologică aplicată, până la cele de natură etică,
sociologică sau de drept. Începând cu prelevarea ovulului matur şi până la naştere, o
mare parte din embrionii creaţi în acest scop se pierde în diferite stadii ale evoluţiei
lor dificile. De fapt, am putea conchide că marea majoritate a fiinţelor umane, create
prin metoda FIV, mor înainte de naştere. După statisticile organizaţiilor pro-vita, un
procent redus, care variază între 1,6 şi 1,7%,9 ajunge să aibă un proces normal de
5 Ancăr, Virgiliu, Interviu, Dosar Provita Media, nr. 2, februarie 2003, http://www.provita.ro
6 Ziarul „Ziua”, 22 februarie 2003
7 Scripcaru, Gheorghe et al., Bioetica, ştiinţele vieţii şi drepturile omului, Iaşi, Editura Polirom, 1998,
p.114
8 Vârtej, Petrache, Ginecologie, Bucureşti, All, 2002, p.411
9 A Way of Life, p.20