O viziune asupra vietii - Asociația Pro-vita

1.1 Tradiţie
1. LEGEA AVORTULUI ÎN LUME
Capitolul VI
107
Avortul a fost practicat în toate epocile istoriei, dar niciodată nu a fost acceptat
ca în societatea contemporană. Trăim într-o epocă dominată de mentalitatea
abortivă. Avortul nu mai este considerat o infracţiune sau o culpă, nu mai este
urmărit de lege, pedepsit ca atare, ci este asimilat ca un drept al femeii. De altfel, în
acest sens termenul de „avort” a fost înlocuit cu conceptul de „întrerupere voluntară
a sarcinii”. Pe primul plan a fost aşezat dreptul femeii, fapt ce a determinat mişcările
feministe din anii ’60, când principiul autodeterminării materne, lansat în anii ’30, a
cunoscut o amploare nemaiîntâlnită, lăsând în plan secundar poziţia fătului.
Faptul că avortul a fost practicat din cele mai vechi timpuri este dovedit astăzi
prin textele unor legi care îl interziceau. Prima formă a unei asemenea legi datează
din anul 1800 î. Cr., în Sumer. Acte normative similare au existat în vechiul Babilon
şi în Asiria.
Se ştie că avortul provocat, fie cu ierburi, fie prin manipulare, era practicat în
vechiul Egipt, Grecia şi Roma antică. O reţetă a fost descoperită în arhiva
împăratului chinez Shan-Nung (mileniul al III-lea î.Cr.). În operele marilor filozofi
(Aristotel, Platon) se găsesc recomandări privind provocarea pierderii de sarcină, în
scopul reducerii membrilor familiei. Dimpotrivă, în Imperiul Roman, a existat
tendinţa ca statul să fie împotriva acestor practici. Împăratul Augustus, îngrijorat de
reducerea populaţiei, după cum consemnează Plutarh, a dat câteva legi împotriva
avortului.1 Erau considerate avort atât metodele chirurgicale, cât şi cele pe care le
numim astăzi metode contraceptive. Ca metode de contracepţie se utilizau foarte des
drogurile spermicide (Sf. Ieronim).2 „Prin jurământul lui Hipocrat (460–377 î. Cr.),
viitorul medic se angajează «nu voi da niciodată vreunei femei vreo băutură
abortivă»”.3 Această viziune se regăseşte în toată tradiţia medicală occidentală.
Teologii creştini au condamnat intervenţiile omului asupra fătului, din momentul
conceperii. Între secolele XI-XIII, „controversele s-au restrâns şi un oarecare
consens s-a format cu privire la momentul intervenţiei, şi anume cât mai devreme
1 A Way of Life, p. 83
2 Scripcaru, Gh. et.al., Bioetica, ştiinţele vieţii şi drepturile omului, Iaşi, Ed. Polirom, 1998, p. 108
3 Părintele Juvenalie, Teroriştii uterului. Terorism ştiinţific şi etica începuturilor vgieţii. Eseu de bioetică
a gestaţiei, Bucureşti, Editura Anastasia, 2002, p.265