O viziune asupra vietii - Asociația Pro-vita

Capitolul I
13
1. VIAŢA OMULUI DIN BURTA MAMEI
1.1 Omul contemporan în favoarea morţii
Respectarea principiilor vieţii este una dintre cele mai dezbătute probleme ale
lumii de astăzi. Omul contemporan, urmare a slăbirii încrederii în fiinţa sa înalt
spirituală şi a acceptării unei vieţi dominate de comoditate, limitată la procurarea de
satisfacţii materiale, manifestă o anumită înclinaţie în favoarea morţii. Viaţa, a cărei
taină nu poate fi pătrunsă, nu mai este înţeleasă ca un dar divin. Omul decăzut din
această mare credinţă îşi lasă raţiunea dominată de preceptele morţii şi acceptă
soluţiile cele mai uşoare. Nevoile, greutăţile specifice unei vieţi, luminate de spirit, îl
sperie. El vrea „confort şi binefacere”. „Răpus de nevoi, omul emană spiritualitate.
Satisfăcut de confort şi binefaceri, omul se reduce pe nesimţite la animalitate. Nu
este animalitatea sălbatică şi agresivă cu care ne-a obişnuit literatura detracaţilor,
obsedaţilor, degeneraţilor, bolnavilor şi anormalilor. Nu. Este animalitatea calmă,
politicoasă, agreabilă, profundă în ireversibilitatea ei, superficială în psihologia şi
nevoile sale – animalitatea domestică şi generoasă pe care încă literaţii nu au
descris-o. Noul duşman al umanităţii nu mai este, ca în trecut, bestialitatea
barbarului, ci docilitatea blândă şi tâmpă a acelor animale domestice care reprezintă
adevăratul tip omenesc (inuman, fireşte) pe care îl produce şi reproduce civilizaţia
noastră exclusiv comoditară şi arogant materialistă”. 1
Mergând în răspărul condiţiei sale, acceptând soluţii nedemne, minimalizatoare,
omul a instituţionalizat indiferenţa şi dispreţul faţă de viaţă. Deja au prins rădăcini
câteva mentalităţi care decurg din aceste tendinţe, mentalităţi ce au dus la
constituirea unor structuri sociale. Cel mai evident semn al instalării culturii morţii,
la aceste dimensiuni, îl constituie banalizarea actuală a avortului. Acest act brutal
care, în toată istoria sa, a fost considerat o crimă gravă, se insinuează în societate sub
forme rafinate (în practica juridică, până în anii ’60, embrionul a fost tratat şi
considerat fiinţă umană, protejată de stat). El hrăneşte mituri false, care adâncesc
dezechilibrele societăţii şi diminuează potenţialul solidarităţii umane. Copilul, astfel,
a devenit un obstacol în calea fericirii mamei şi a tatălui, iar conceptul de
„emancipare a femeii” se întemeiază pe cel al „sacrificării copilului”. Aceste crize,
care se manifestă deja în plan social, nu pot fi înlăturate dacă omul nu-şi asumă
1 Patapievici, Horia-Roman, Omul recent, Bucureşti, Editura Humanitas, 2001, p.136-137