O viziune asupra vietii - Asociația Pro-vita

136
sau transformările sociale, mai cu seamă accesibilitatea sporită la informaţie, modele
culturale externe sau companiile de promovare a planificării familiale, au determinat
schimbări fundamentale în comportamentul demografic al populaţiei”.20 Numărul
căsătoriilor a scăzut, în 1999, cu 5,3 mii, iar rata nupţialităţii a ajuns la 6,2 căsătorii
la mia de locuitori, în 2000, faţă de la 6,5, în 1998.21 În acelaşi timp, vârsta medie la
prima căsătorie a crescut de la 22,1 ani în 1992, la 23,2 ani în 1998, pentru femei, şi
pentru bărbaţi, de la 25,2 ani în 1992, la 26,4 în 1998. Rata maximă a divorţurilor a
fost atinsă în 1998, când a avut valoarea de 1,78 divorţuri la 1000 de locuitori
(39.985).
Pe acest fond, şi natalitatea a scăzut abrupt. De la 13,6 copii, în 1990, la 10,5
copii la mia de locuitori în 1999.22 Totuşi, România încă nu se află printre ţările
europene care au atins un prag de criză, adică sub 10 nou-născuţi la mia de locuitori.
De asemenea nici numărul divorţurilor şi cel al căsătoriilor (6,5 căsătorii la mia de
locuitori în 1998) nu se ridică la nivelul ţărilor cu risc ridicat.
Noile mentalităţi au creat cadrul apariţiei formelor alternative la căsătoria
legalizată: cuplurile consensuale sau uniunile libere, în cadrul cărora bărbatul şi
femeia au o relaţie stabilă, locuiesc împreună, fără a fi căsătoriţi oficial. Din 1993,
ponderea acestor cupluri se află în creştere, de la 4,4% în 1993, la 10% în 1999, la
femei cu vârste cuprinse între 15 şi 44 de ani. Cele mai multe astfel de situaţii se
întâlneau la femeile cu vârste cuprinse între 20 şi 24 de ani, în 1999.23 În 2002,
după datele recensământului, un număr de 828.000 de persoane au declarat că trăiesc
în „uniune consensuală” sau concubinaj. Aproape jumătate din acestea trăiesc la ţară
şi cu vârste cuprinse între 20-34 de ani.24
Sociologii susţin că divorţialitatea determină în mod direct scăderea numărului
de naşteri şi are o influenţă deosebită asupra natalităţii.25 Chiar dacă divorţul nu mai
are consecinţele economice sau sociale asupra omului, aşa cum se manifestau în
perioada interbelică, totuşi acest eveniment le provoacă românilor puternice
tulburări emoţionale. Din cercetările psiho-medicale reiese că stresul provocat de un
divorţ este similar cu cel determinat de un cutremur de pământ.
Consecinţe dintre cele mai negative se înregistrează asupra copiilor. Absenţa
unuia dintre părinţi, mai ales a tatălui, naşte în familiile româneşti efecte negative
asupra socializării copiilor. Numărul mare de copii ai străzii este o consecinţă directă
a creşterii numărului de divorţuri în România. Toate aceste nelinişti pot fi atenuate
dacă autorităţile ar aplica măsuri care să ducă la creşterea stabilităţii familiei.
Cercetările sociologice arată că ar trebui să fie promovate modelele stabile în
20 Ibidem
21 Institutul Naţional de Statistică, iunie 2000
22 Berevoescu, Irina, op.cit.
23 Ibidem
24 Ziarul „Adevărul”, 20 iunie 2003
25 Mihăilescu, Ioan, Familia în societăţile europene, Bucureşti, Editura Universităţii Bucureşti, 1999,
p.104-105