O viziune asupra vietii - Asociația Pro-vita

156
Universitatea din Nebraska (SUA) a individualizat cele mai stresante evenimente ale
unei sarcini: când o femeie a rămas însărcinată „din flori” şi nu a primit sprijin din
partea tatălui copilului sau când soţul ei nu doreşte copilul.64
În foarte multe cazuri, relaţia femeii cu bărbatul se deteriorează în perioada
post-avort. În SUA, de exemplu, despărţirea devine iminentă în proporţie de 80% la
astfel de cupluri.65 În această situaţie, atât femeile cât şi bărbaţii manifestă tendinţa
adoptării unui comportament violent.
Stările depresive determinate de avort au fost semnalate şi de psihologi români.
Astfel, dr. Aurel Clinciu consideră că „sentimentul de uşurare, determinat de
acceptarea în pripă a soluţiei avortului, este înlocuit, în timp, de vinovăţie, tristeţe şi
regrete. Acest lucru se întâmplă mai ales în cazul mamei, în tentativa de a se ataşa
emoţional de viitorul copil. Depresia poate să nu iasă la suprafaţă decât la naşterea
viitorului copil. La rândul lor, şi bărbaţii sunt dispuşi dificultăţii de a stabili relaţii cu
viitorul copil. Bărbatul care a trecut printr-o experienţă de avort este predispus să
rămână insensibil la dezvoltarea următorului copil. Chiar şi atunci, preocuparea sa
va fi mai puţin normală, din cauză că ezită să se implice emoţional şi să rişte să fie
iarăşi rănit”.66
Nu numai mama şi tatăl sunt afectaţi de riscurile de natură psihică şi emoţională
a avortului. Au fost identificate o serie de probleme distincte şi la copiii care au
supravieţuit avortului. Aceşti copii manifestă stări repetate de nelinişte, nesiguranţă,
iar între ei şi părinţi se instalează o lipsă de încredere. De asemenea, sunt predispuşi
mai mult la anxietate sau depresie şi manifestă, de cele mai multe ori, diferite
simptome psiho-somatice, cum ar fi durerile de cap sau abdominale.67 Mutaţiile la
nivelul caracterului, începând cu adolescenţa, îi fac pe aceştia să fie mai vulnerabili
la anxietate şi depresie, iar, la maturitate, să manifeste cinism şi reacţii de
nesupunere în faţa autorităţii.
Există exemple care arată că medicii obstetricieni au avut de suferit de pe urma
avorturilor pe care le-au efectuat. La nivel mondial, a fost constituită Societatea
Centurionilor, organizaţie internaţională care include foşti medici care au practicat
avortul.68 Foarte mulţi dintre aceştia, după perioada de recuperare, şi-au asumat
opinii pro-vita.
În România, o asemenea mişcare nu există în mod explicit. La Cluj şi
Timişoara, e adevărat, există un număr mai mare de medici ginecologi, susţinători ai
ideilor pro-vita, care nu practică avortul. Au fost emise şi diverse opinii de către
obstetricieni cu responsabilităţi importante în clinici de obstetrică-ginecologie, opinii
care explică, în parte, lipsa de reacţie a corpului medical la problemele avortului.
64 Helper, M., Cohen, R., Beitenman, E., Eaton, L., Life Events and Acceptance of Pregnancy, în
“Journal of Psychosomatic Research”, nr.12, 1968, p. 183-188
65 Stössel, Pius, op.cit., p. 117-125
66 Ziarul „Monitorul de Braşov”, 23 septembrie 1999
67 Ibidem
68 A Way of Life, p. 97