O viziune asupra vietii - Asociația Pro-vita

130
Modificările din planul economiei, iniţiate în anii ’50, au determinat începutul
tranziţiei pe plan naţional de la o societate de tip agrar la una de tip industrial.
Industrializarea accelerată a amplificat exodul rural. La toate nivelele societăţii,
după anii ’50, s-au impus noi realităţi. A crescut gradul de educaţie şi de asistenţă
medicală, prin crearea sistemului naţional de învăţământ şi medical. Industrializarea
şi exodul au determinat o mai mare mobilitate socială şi teritorială. În consecinţă,
familia şi-a modificat funcţia şi mărimea.
Familia în comunism a evoluat în mod particular faţă de cea din Occident. În
comunism, omul a suportat numeroase constrângeri, ceea ce l-a determinat să se
concentreze, firesc, mai mult asupra familiei şi a copiilor. Ca să fie corect înţeleasă
realitatea românească, această apreciere ar trebui corelată cu strategiile Partidului
Comunist, care a urmărit diminuarea valorilor specifice familiei tradiţionale. În
spaţiul democraţiilor liberale, omul are posibilităţi crescute de consum şi de
petrecere a timpului liber. Acest grad mare de libertate socială a creat percepţia că
legăturile specifice familiei constituie o piedică în calea fericirii membrilor acesteia.
Urbanizarea pe scară largă a deschis seria transformărilor specifice modernităţii.
Un prim efect al înlăturării valorilor tradiţionale a fost creşterea ratei divorţurilor, în
perioada 1956-1966. Aplicarea unor măsuri restrictive a diminuat această evoluţie
până în 1973. Ca să-şi asigure un control mai bun asupra societăţii, statul comunist,
mergând în răspăr ideologic, şi-a asumat, într-o primă fază, chiar ideologia
tradiţională şi unele valori ale Bisericii. Toate aceste disponibilităţi, prezente în
ideologia partidului comunist în perioada 1965-1972, au vizat doar creşterea
gradului de manipulare a oamenilor. Evoluţia economiei centralizate era dependentă
de volumul forţei de muncă. Partidul Comunist a încercat mereu să mărească
numărul oamenilor în câmpul muncii. Din toate punctele de vedere, acest fapt
asigura sistemului o mai mare stabilitate.
Familia tradiţională a fost modificată mai ales de schimbările economice. În
familia veche românească, în care domneau valorile creştine, rolul şi statutul
membrilor se modelau după structura economiei arhaice şi după structura juridică a
proprietăţii. A existat, spun sociologii, un mod particular de transmitere a
proprietăţii în timp. Aceste particularităţi au generat un sistem de valori bine
ierarhizat. Părinţii stăteau pe o treaptă superioară copiilor, situaţie care se întâlnea în
relaţiile bătrânilor faţă de tineri, bărbaţilor faţă de femei, fraţilor mai mari faţă de
fraţii mai mici. Autoritatea tatălui creştea cu cât familia era mai mare. Ca persoană,
tatăl se identifica în totalitate cu familia, sacrificându-se intereselor ei. Bărbatul avea
un rol privilegiat şi pentru că rolul său în economia arhaică era foarte important.
Importanţa femeii decurgea direct din importanţa acordată actului procreării şi a
educării copiilor. Criteriile convieţuirii erau trainice, căci, pe lângă potenţarea
dinspre morala creştină, ele erau întărite şi de regimul economiei, care se dovedea
mai aspru, resursele ei fiind mai puţine.
Copiii aveau un rol important în viaţa familiei vechi româneşti. La sfârşitul
secolului al XIX-lea, rata natalităţii era aproape de 40 la mie. Până la sfârşitul