O viziune asupra vietii - Asociația Pro-vita

116
Valorile tradiţionale, impregnate de cultura creştină, deveniseră pentru liderii
comunişti un adevărat reziduu, ce se cerea înlăturat. De aceea familia, în statul
comunist românesc, a devenit ţinta schimbărilor strategice, considerându-se că
nucleul şi mediul său, care păstrau formulele familiei tradiţionale, conservau relaţiile
burgheze. Încet-încet, intervenţiile statului au avut succes, familia nu a mai fost
cimentată de valorile tradiţionale şi creştine, ci de sentimente noi, cerute de
adaptarea la sistemul comunist, ale aşa-zisei datorii sociale, care de fapt îi
subordonau pe cetăţeni partidului, naţiunii. Statul însuşi trebuia să fie perceput ca o
mare familie, unită prin conceptul de identitate ideologică, unde omul îşi pierdea
calităţile de persoană umană, devenind un „om nou”, de fapt un individ înglobat
într-o masă de manevră.
După 1948, statul comunist s-a angajat în mari proiecte industriale. Succesele
din economie au asigurat, în felul lor, legitimitatea regimului comunist. Necesitatea
sporirii forţei de muncă a impus schimbări şi la nivelul politicii demografice. Pe de
altă parte, industrializarea intensivă a dus la sporirea mobilităţii sociale şi
geografice. Acest fapt a avut, până la urmă, o influenţă negativă asupra evoluţiei
natalităţii. Din păcate, măsurile restrictive în legătură cu avortul nu s-au bucurat de
susţinere din partea populaţiei pentru că au avut de la început o motivaţie politică
evidentă.
Pe plan intern, statul intervenţionist şi-a justificat politic schimbările radicale
iniţiate la toate nivelele societăţii. Toate relaţiile interumane, în spiritul
determinismului materialist, au căpătat aspect juridic. Or, regimul comunist nu a
avut susţinerea populaţiei chiar de la început. Pe lângă motivaţiile politice de ordin
intern, noua legislaţie în domeniul avortului indica o distanţare a României faţă de
URSS. În viziunea noului lider, Nicolae Ceauşescu, instalat în fruntea PCR în 1965,
aceste măsuri întăreau poziţia geostrategică a României, consolidând
autodeterminarea politică în sistemul comunist internaţional.
La sfârşitul anilor ’50, între stat şi societate au apărut tensiuni evidente. Această
distanţare de realitate, a făcut ca legile şi normele impuse de statul intervenţionist să
capete un caracter tot mai formal. Planificarea socialistă a luat în calcul toate
compartimentele societăţii. Până la urmă, majoritatea acţiunilor cu încărcătură
ideologică au eşuat. Programul alimentaţiei raţionale, prin care se urmărea
asigurarea unui regim de viaţă sănătos şi echilibrat, fiecărui cetăţean, constituie un
asemenea exemplu.1 În felul acesta, toate ideile nobile, regăsite la nivelul legislaţiei
sau cel al propagandei, au creat, încet-încet, o rezistenţă la nivelul populaţiei.
1 Actele normative principale care, până în 1989, au reglementat acordarea diferitor forme de sprijin
financiar, acordate familiei cu copii şi minorilor: Decretul 190 din 27 iunie 1970; Regimul protecţiei
anumitor categorii de minori („Buletinul oficial" nr.28/1970); Legea 10 din 23 noiembrie 1972; Decretul
197/1977; Legea 1 din 8 iulie 1977; Legea 3 din 6 iulie 1978; Codul Muncii, 1978 („Buletinul oficial”
nr.140, 1978); Legea 3 din 26 martie 1979; Decretul 65 din 17 februarie 1982; Organizarea activităţii
creşelor şi grădiniţelor („Buletinul oficial” nr.20, 1982); Decretul 410/1985 al Consiliului de Stat,
publicat în „Buletinul oficial” nr.76, 1985